Liderul socialistilor, Igor Dodon, a venit cu un mesaj la 12 ani de la evenimentele tragice din 7 aprilie 2009. Acesta sustine ca atunci a avut loc o tentativa de lovitura de stat, iar inainte de anul 2009 oamenii au trait mai bine. Totodata, Dodon nu a pierdut ocazia sa o critice pe Maia Sandu.
Igor DODON, LIDERUL PSRM: "Adevarata „valoare” a zilei de 7 Aprilie 2009 au aratat-o anii care au urmat dupa acea lovitura.
Ghimpu, Filat si Plahotniuc au guvernat tara zece ani, impreuna sau pe rand. S-au furat miliarde, au fost ruinate banci, s-au inchis scoli si a fost cedat Aeroportul (Maia Sandu a coparticipat activ), a crescut coruptia si saracia, au emigrat zeci de mii de tineri, au ramas depopulate satele, au cedat o parte din teritoriu Ucrainei, au fost si sunt organizate rapiri de oameni. Lista faptelor negre e lunga.
Iar azi oamenii recunosc, in sfarsit, ca pana in 2009 in Moldova s-a trait mai bine. Chiar si unii activisti ai maidanului de atunci au inteles greseala, cu mintea moldoveanului cea de pe urma.
7 Aprilie 2009 va ramane ca o pagina rusinoasa in istoria Moldovei, va ramane in memoria colectiva ca un eveniment de care le este jena sa vorbeasca pana si celor care au profitat sau inca profita politic de acea lovitura antidemocratica si antistatala.
Apropo, cum se simte doamna Maia Sandu in cladirea distrusa de colegii ei politici pe 7 aprilie si reparata apoi cu greu?"
Sapte aprilie 2009 a fost ziua care a zguduit Republica Moldova. Imagini pe care nu le-am mai vazut vreodata au fost surprinse in capitala. Alegerile din 5 aprilie in urma carora ajungeau din nou comunistii la putere au produs protestatari furiosi, cladiri de stat devastate si spitale pline de raniti. Nu mai era clar ce se intampla. Totul parea un spectacol tragic, care a lasat intrebari fara raspunsuri pana in ziua de astazi. Absurd, dar nici pana azi nu e clar ce s-a intamplat, de fapt. De atunci au trecut 12 ani, guvernele s-au schimbat, dar niciunul nu a reusit sa faca lumina in acest caz.


