Igor Dodon vine cu o reactie dupa ce Maia Sandu a anuntat ca alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe data de 11 iulie. Liderul PSRM anunta ca scrutinul este inevitabil, insa, ar fi trebuit sa fie amanat din cauza pandemiei.

Mesajul publicat de Igor Dodon, liderul PSRM: 

"Vreti alegeri, mergem la alegeri!

Noi suntem pregatiti sa facem fata acestei provocari politice si sa demonstram ca electoratul socialistilor este de incredere, este puternic din punct de vedere moral si intelege foarte bine, cine si ce reprezinta in politica interna si cea externa.

Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile, din mai multe motive. Insa ar fi trebuit sa le amanam din cauza pandemiei. La toamna, numarul de infectati ar fi fost deja in scadere. Insa daca pentru Maia Sandu si coordonatorii sai din Occident nu conteaza riscurile la care sunt supusi cetatenii Moldovei, daca Curtii Constitutionale aservite politic nu-i pasa de Constitutie si ei toti impreuna insista asupra unei campanii electorale imediate, sa-si asume toata responsabilitatea pentru ceea ce se intampla.

Acum, oamenii trebuie sa constientizeze, in ce situatie a ajuns astazi tara noastra. Si de ce unii se grabesc atat de mult.

Ghidata de ambitii politice meschine si de o dorinta avida de a-si mari cu orice pret fractiunea in viitorul parlament, presedintele Maia Sandu a initiat un experiment foarte periculos: incepand cu ziua de astazi, pentru prima data in ultimele cateva decenii de istorie moderna, Moldova a ramas pe o perioada nedeterminata fara un parlament si fara un guvern functional.

Totodata, a fost anulat regimul starii de urgenta instituit de catre parlament la finele lunii martie. In consecinta, guvernul a fost lipsit de competenta de a lua deciziile necesare in mod operativ cu privire la pandemie, criza economica si sociala. Anuland starea de urgenta prin decizia controversata a Curtii Constitutionale de buzunar, presedintele si partidul sau au anulat mai multe initiative aprobate anterior de catre guvern pentru sustinerea populatiei si a agentilor economici, inclusiv compensarea 100% a medicamentelor pentru tratamentul COVID-19 cu livrare la domiciliu, acoperirea dobanzii la credite pentru agentii economici si multe alte actiuni importante intreprinse in perioada crizei pandemice, economice si sociale.

La indicatia coordonatorilor din Occident, Maia Sandu si satelitii sai politici arunca tara in campania electorala chiar in apogeul pandemiei, cand numarul cetatenilor imunizati constituie abia circa 3%, pe un fondal de deficit bugetar enorm, care ar putea provoca, in conditiile unei instabilitati politice, retinerea platilor curente, dificultati la achitarea pensiilor si a salariilor, falimentul agentilor economici, saracirea in continuare a populatiei.

Este important de mentionat ca in buget nu sunt prevazuti bani pentru alegeri. Acestia trebuie sa fie luati din alte surse si rezerve importante, inclusiv din banii rezervati pentru achizitionarea vaccinurilor. Iata ce prioritati nesanatoase are presedintia!

Incepand cu ziua de astazi, toata responsabilitatea pentru consecintele grave pentru viata si sanatatea cetatenilor tarii noastre va fi pe seama presedintelui Maia Sandu, a echipei sale, a partidului PAS si a judecatorilor Curtii Constitutionale.

Totodata, presedintele Maia Sandu declara deschis ca in viitorul parlament va solicita modificarea denumirii limbii de stat in Constitutia tarii noastre, din moldoveneasca in romana. Ea a promis coordonatorilor sai din Occident ca prin noua componenta a parlamentului va realiza ratificarea unor documente care submineaza valorile traditionale ale poporului nostru, care distrug familia. Aceasta declaratie a fost facuta in mod cinic in ajunul celei mai sfinte si luminate sarbatori – Invierea Domnului Iisus Hristos. Ambasadorii tarilor din Occident isi permit sa intervina in treburile interne ale Moldovei independente, ceea ce era anterior inadmisibil, iar ambasadorul Romaniei ofenseaza deschis poporul moldovenesc, limba si istoria sa.

In aceste conditii, Partidul Socialistilor din Republica Moldova, ca o formatiune responsabila si pro-moldoveneasca, nu poate fi indiferent si indeamna toate fortele patriotice sa-si uneasca eforturile pentru a opri actiunile nesabuite si obraznice ale fortelor de dreapta care tind sa monopolizeze puterea in tara.

Chemam poporul Republicii Moldova sa fie pregatit pentru a opune rezistenta uzurpatorilor care tind sa lichideze statul moldovenesc independent si sa instaureze o guvernare din exterior.

La alegeri sau prin orice alta metoda de drept, noi trebuie sa demonstram ca nu vom ceda tara noastra planurilor NATO, or, cu parere de rau, anume la aceasta se reduce acum totul in politica moldoveneasca: va deveni Moldova o platforma militara pentru NATO sau nu. Noi spunem ferm – Nu!

Moldova este un stat independent, cu o istorie multiseculara foarte bogata. Poporul nostru a dat dovada de mai multe ori de curaj si devotament in apararea statalitatii, independentei si identitatii noastre, in apararea credintei si valorilor noastre.

Si socialistii, si alte partide de pe esichierul de stanga trebuie sa fie pregatiti, ca in cadrul viitoarelor alegeri, sa vina in apararea poporului nostru moldovenesc ortodox. Acum nu e momentul potrivit pentru conflicte intre noi, ci e timpul sa explicam oamenilor ca pacea, valorile si securitatea lor – toate ar putea fi pierdute foarte repede daca fortele pro-occidentale, pentru care statalitatea si independenta Moldovei nu reprezinta o valoare absoluta, vor obtine din nou toata puterea in tara, asa cum s-a intamplat deja dupa anul 2009.

La parada din 9 Mai, noi va trebui sa demonstram unitatea noastra, pentru memoria stramosilor nostri, dar si pentru a confirma credinta si valorile noastre.

Fara divergente si fara egoism de partid. Doar asa, cetatenii statalisti vor putea obtine majoritatea in parlament. Numai asa, poporul moldovenesc va putea invinge la aceste alegeri!"