Igor Dodon anunta ca va pleca la Moscova imediat dupa inaugurarea noului presedinte Maia Sandu. Acesta spune ca acolo, impreuna cu colegi de partid, vor avea mai multe intrevederi. 

"Cel mai probabil voi pleca la Moscova pe 24 seara dupa inaugarea noului presedinte, am anumite angajamente, trebuie sa participa ca sef de stat, trebuie sa o intampin pe Maia Sandu in aceasta cladire. Dupa inaugurare seara cel mai probabil voi pleca la Moscova, iar pe 25 deja sunt planificate mai multe intrevederi. Nu voi veni acum cu aceste detalii, voi face o emisiune inainte de plecare si voi da detalii, dar vor fi intrevederi foarte importante, mergem cu o grupa de colegi din conducerea partidului, de aceea pe 25 decembrie voi fi la Moscova", a explicat Igor Dodon.

Ieri, Curtea Constitutionala a confirmat rezultatele alegerilor prezidentiale din 15 noiembrie si a validat mandatul Maiei Sandu in functia de presedinte al Republicii Moldova. Inaugurarea noului presedinte va avea loc pe 24 decembrie la Palatul Republicii. Aceasta a anuntat ca va fi un eveniment restrans cu un numar limitat de persoane.