Presedintele interimar al Partidului Actiune si Solidaritate, deputatul Igor Grosu, admite ca solutia Curtii Constitutionale cu privire la autodizolvarea Parlamentului ar putea fi aplicata doar pentru urmatoarele legislative, nu si pentru actualul. Chiar si asa, deputatul se arata convins ca alegeri parlamentare anticipate vor avea loc in acest an, transmite IPN.

„Indiferent de decizia pe care o va lua Curtea. Asa cum am spus, vom lua act, vom respecta decizia Curtii si vom merge mai departe, ca in perioada in care o avem la dispozitie, acele trei luni, sa ajungem in momentul in care sa fie dizolvat Parlamentul si stabilita ziua alegerilor anticipate”, a declarat Igor Grosu in cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Potrivit lui, daca va fi posibil ca solutia Curtii sa fie aplicata pentru actualul Parlament, ea va fi aplicata, iar daca solutia prezentata de Curte va necesita mai mult timp si mai multe proceduri, vor tine cont de ele, astfel incat daca nu acest Parlament, atunci altul sa aiba solutia la indemana si sa deblocheze rapid procesele.

Chiar si asa, liderul interimar al PAS crede ca alegeri parlamentare anticipate vor avea loc in acest an. „In anul asta. Si tinand cont de cele doua scenarii – cadrul temporar, unul de 45 de zile in cazul in care se declanseaza procedura de semnare, de doua ori a unui candidat, si al doilea cadru temporar, care este de trei luni, perioada in care Parlamentul nu adopta nicio decizie, daca reiesim din acest cadru temporar, calculele arata ca alegerile parlamentare anticipate s-ar potrivi la sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie”, sustine deputatul.

In alta ordine de idei, Grosu a comunicat ca liderii grupurilor parlamentare, si nu numai, inclusiv Igor Dodon, Andrei Nastase, Pavel Filip, Marina Tauber, Andrian Candu, ar urma sa se intalneasca pentru a decide impreuna declansarea anticipatelor