Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat după investigația publicată de Europa Liberă, care arată că ministrul Culturii, Dan Suruceanu, este asociat într-o companie cu un fost director al Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, condamnat pentru corupție. Șeful Legislativului spune că va solicita explicații din partea ministrului.

Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Am citit acea investigație. Faptul că a activat în mai multe companii asta e... Întrebarea este dacă dumnealui poartă răspundere pentru acțiunile sau inacțiunile acelui counterpart. O să cerem mai multe detalii de la domnul ministru”.

Dan Suruceanu împarte de aproape 20 de ani o companie cu un veterinar condamnat pentru corupție

Reacția vine după ce Europa Liberă a scris că Dan Suruceanu deține 50 la sută din compania Ecvetimpex SRL, iar cealaltă jumătate aparține lui Nicolae Gangal, fost director al Centrului Republican de Diagnostică Veterinară. Acesta a fost condamnat în 2018 la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru exces de putere, după ce a recunoscut că a favorizat o companie în cadrul unei licitații pentru achiziția vaccinului antirabic, cauzând un prejudiciu de peste 1,4 milioane de lei.

Potrivit investigației, Dan Suruceanu a confirmat că îl cunoaște pe Nicolae Gangal și că cei doi sunt în continuare asociați în compania înființată în 2005. Ministrul a declarat pentru Europa Liberă că relația lor de afaceri datează din perioada în care Gangal conducea Centrul Republican de Diagnostică Veterinară.

Citeste si : Noul ministrul al Culturii, Dan Suruceanu, împarte de aproape 20 de ani o companie cu un veterinar condamnat pentru corupție - europaliberă.org