Ilan Sor s-ar afla in Israel. A declarat Renato Usatii, astazi, la o conferinta de presa. In schimb, unde ar fi plecat Vlad Plahotniuc, fostul primar de Balti spune ca nu stie. Totodata, Usatii afirma ca sustine guvernul Sandu si este gata sa colaboreze Blocul ACUM si socialistii.
Renato USATII, LIDERUL PARTIDUL NOSTRU: „Nu am o informatie veridica stabilita la acest moment.”
Asa ne-a raspuns Renato Usatii cand l-am intrebat unde a plecat Vlad Plahotniuc. Acesta a spus doar ca este sigur ca liderul PD nu se afla in tara. Cat despre Ilan Sor...
Renato USATII, LIDERUL PARTIDUL NOSTRU: „Sor am inteles ca este stabilit in Israel.”
Usatii spune ca un apropiat al liderului democratilor, Serghei Iaralov, care apare in filmuletul surprins in timpul discutiilor dintre Plahotniuc si Dodon, ar fi plecat in SUA.
Renato USATII, LIDERUL PARTIDULUI NOSTRU: „Stiu precis ca Iaralov a plecat in Statele Unite. Apropo, in aceasta noapte mi-a venit informatia ca Iaralov a fost arestat, dar inca trebuie sa mai dau niste telefoane.”
In prima sa conferinta de presa, de cand a revenit in tara, Usatii a declarat ca vrea sa se intalneasca cu ministrul MAI, Andrei Nastase, cu prim-ministrul, Maia Sandu, dar si cu seful statului, Igor Dodon.
Renato USATII, LIDERUL PARTIDULUI NOSTRU: „Dupa aceasta conferinta de presa eu voi incerca sa ma intalnesc separat sau ideal ar fi o intalnire comuna, pentru a discuta cu ce putem contribui noi.”
Totodata, Renato Usatii a spus ca intentioneaza sa participe la alegerile locale. Liderul PN s-a intors in tara acum 2 zile si a fost retinut in vama Sculeni si eliberat apoi de procurori. El este invinuit in dosarul de tentativa de omor a omului de afaceri Gherman Gorbuntov. El se declara nevinovat si spune ca totul s-ar fi facut la comanda lui Vlad Plahotniuc. In vara lui 2016, Usatii a plecat la Moscova, iar pe numele sau a fost emis un mandat de arest, el fiind dat si in cautare internationala.

