Viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a fost citat astazi de Centrul National Anticoruptie pentru a fi audiat in cadrul unei proceduri contraventionale privind bugetul municipal provizoriu. CNA a pornit procedura in baza denuntului fractiunii PAS din CMC, care a acuzat primaria ca a elaborat cu incalcari bugetul. Ceban neaga acuzatiile si spune ca a fost respectat cadrul legal.
In aceasta dimineata viceprimarul capitalei Ilie Ceban urma sa fie audiat de ofiterii Centrului National Anticoruptie, acesta insa a refuzat sa faca declaratii.
El a fost citat in cadrul unei proceduri contraventionale pornite de CNA pe marginea elaborarii bugetului municipal provizoriu, care a fost aprobat cu semnatura acestuia.
Ilie CEBAN, VICEPRIMARUL CAPITALEI: „Eu am mentionat ca pentru moment ma abtin sa fac declaratii, eu nu am refuzat sa fac declaratii. Mai intai am depus un demers prin care sa fie anexate o serie de acte si sa fie audiati o serie de specialisti, care au participat la elaborarea bugetului. Si apoi, dupa ce vor fi examinate actele si audiati specialistii, eu voi depune declaratii.”
CNA a pornit procedura contraventionala in baza denuntului fractiunii Pas din CMC, care a solicitat sa fie investigat modul de elaborare a bugetului municipal provizoriu, pentru anul 2024. Consilierii au invocat mai multe incalcari ale legislatiei privind finantele publice, cum ar fi schimbarea parametrilor bugetari si includerea programelor municipale dubioase. Ilie Ceban neaga acuzatiile si spune ca bugetul a fost elaborat conform cadrului legal.
Si primarul capitalei a venit cu un comentariu in care a declarat ca Ilie Ceban a fost citat la comanda PAS.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Astazi domnul viceprimar nu este prezent la sedinta pentru ca in loc sa se ocupe de treburile primariei trebuie sa se duca sa dea explicatii la tot felul de chestiuni inventate de catre unii consilieri, deputati Pas pe la organele de drept.”
In replica, cei de la PAS au spus ca primarul capitalei se victimizeaza. Primaria capitalei a intrat in acest an fara un buget aprobat, iar pana acum activeaza in baza unui provizoriu. In baza acestuia nu pot fi aprobate proiecte noi
care ar permite dezvoltarea orasului.