Vlad Plahotniuc urmează să fie extrădat mâine în Republica Moldova. Odată adus la Chișinău, acesta va fi plasat în arest în penitenciarul numărul 13. Potrivit ministrului justiției, pentru că a deținut funcții de demnitate publică, și din motive de securitate, fostul lider PD va sta într-o celulă separată.
Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTIȚIEI: „Ministerul justiției a asigurat toate pregătirile necesare pe partea ce ține condițiile de detenție, ce ține de plasarea în penitenciarul 13. Prin urmare, conform procedurii prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile care sunt prevăzute pentru toți cetățenii care sunt supuși unei măsuri preventive.”
Totuși, potrivit ministrului justiției, Vlad Plahotniuc urmează să fie plasat în arest într-o celulă separată din penitenciarul numărul 13.
Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTIȚIEI: „Vreau să reiterez că toți cetățenii în privința cărora sunt aplicate măsuri preventive, li se aplică aceeași procedură conform legii, cu excepțiile prevăzute de codul de executare. În privința domnului în cauză, pentru că a deținut funcții de demnitate publică, conform codului de executare, din motive de securitate, dar și altele prevăzute de lege, va fi deținut în celulă în mod separat.”
Vlad Plahotniuc urmează să fie extrădat în Republica Moldova mâine dimineață, cu un zbor direct din Atena. Astăzi, pe pagina lui de facebook a fost publicat un mesaj în care susține că odată revenit în țară, se va implica în politică.
VLAD PLAHOTNIUC, FOSTUL LIDER PD: „Revin pentru a mă disculpa de învinuirile care mi se aduc și pentru a mă implica în mod direct și activ în viața publică și pentru a relua proiectele sociale începute anterior, pentru ca Republica Moldova să fie un stat care protejează cetățenii și le garantează pacea, ordinea și bunăstarea.”
Vlad Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie la Atena, iar de atunci se află în cea mai mare închisoare din Grecia. El a fost dat în căutare internațională pentru arest și extrădare în februarie 2025, la șase ani de când a fugit din țară.