In satul de bastina al Maiei Sandu a fost ales un primar democrat, candidatul blocului ACUM obtinand putin peste 19 la suta din sufragii. Iar la Colonita, de unde este originar Dorin Chirtoaca, a castigat detasat candidatul socialistilor.

In suburbia Colonita din municipiul Chisinau, acolo unde s-a nascut fostul primar al capitalei Dorin Chirtoaca, a castigat detasat candidata PSRM, Angela Zaporojan. Aceasta a obtinut 72,9% din voturi. Pe locul doi s-a clasat Maria Iarmenco de la ACUM, iar liberalilor le-a revenit a treia pozitie.

Chiar daca ieri a mers la alegeri, aceasta femeie nu a aflat inca cine va conduce primaria din localitate in urmatorii patru ani. 

La primarie ne-am intalnit cu Angela Zaporojan, care a castigat al treilea mandat de primar in localitate. 

Angela ZAPOROJAN, PRIMAR ALES COLONITA: "Vreau sa va zic ca 8 ani am muncit si n-am asteptat sa vina alegerile. Cel mai putin in viata asta am facut politica si n-am castigat ca l-am dovedit pe Mihai Ghimpu ori pe Dorin Chirtoaca. Oamenii au crezut in mine si sunt foarte mandra de locuitorii satului ca judeca la rece si nu mai cred in promisiuni."

Este in politica din 2007, iar pana acum a schimbat mai multe partide.

Angela ZAPOROJAN, PRIMAR ALES COLONITA: "Am negociat sa mergem cu mai multe partide si la urma am decis sa mergem cu socialistii, pentru ca au fost deschisi nu ne-au cautat sunteti buni, rai ne-au luat pe toti."

Totodata aceasta spune ca niciodata liberalii nu i-au propus sa candideze din partea lor.

In replica, Dorin Chirtoaca sustine ca Zaporojan a facut parte din partidul democrat si din acest motiv nu a ajuns la PL.

Dorin CHIRTOACA, LIDER PL: "In Colonita nu au castigat socialistii, ci oamenii care au umblat impreuna cu doamna Zaporojan cu colindatul vreo patru partide. Este vorba de oameni din sat care si-au luat emblema socialistilor, neavand unde sa mearga in alta parte."

Potrivit anticoruptie.md, Angela Zaporojan a ajuns in atentia opiniei publice, fiind suspectata de implicare in conflicte de interes si condamnarea intr-un dosar penal deschis pentru depasirea atributiilor de serviciu in urma careia a fost suspendata din functie, iar ulterior restabilita, dupa ce Curtea Suprema de Justitie a achitat-o.

Din primul tur, oamenii si-au ales primarul si in satul de bastina al Maiei Sandu, Risipeni din raionul Falesti, unde a castigat democratul Dmitri Mosoreti cu aproximativ 70%.