Plecarea celor patru deputati comunisti in frunte cu Vladimir Turcan din fractiunea PCRM este opera lui Vlad Filat. Cel putin asa a afirmat liderul comunistilor Vladimir Voronin in cadrul unei emisiuni televizate. Voronin spune ca deputatii au fost folositi pentru a nu-l vota pe Marian Lupu la functia de presedinte si pentru a scinda PCRM. Sunt niste aberatii, a reactionat Vladimir Turcan, in timp ce premierul Vlad Filat crede ca Voronin incearca astfel sa-si mascheze incapacitatea de a opri prabusirea PCRM.
Voronin sustine ca in spatele proiectului lansat de Vladmir Turcan se afla premierul Vlad Filat. Acesta s-ar folosi astfel de fostii comunisti pentru a scinda Partidul Democrat condus de Marian Lupu, dar si PCRM, sustine Voronin.
Contactat telefonic, deputatul Vladmir Turcan a declarat ca afirmatiile fostului presedinte sunt niste aberatii. In cadrul aceleiasi emisiuni, liderul comunistilor a declarat ca PCRM este de acord cu ideea de modificare a Constitutiei, dar a precizat ca nu in aceasta perioada.
Potrivit liderului PLDM, Vlad Filat, prin aceste declaratii Voronin doreste sa gaseasca vinovatii pentru prabusirea partidului pe care il conduce.
In aceeasi emisiune, Voronin a criticat vizita presedintelui Romaniei Traian Basescu la Chisinau si a lansat acuzatii in adresa statului roman. Liderul PCRM crede ca Romania a intrat in Uniunea Europeana pentru ca a deschis doua baze americane pe teritoriul sau, iar in relatia cu Moldova, Bucurestiul este ghidat de interese straine, fara a preciza cine le-ar coordona.


