Se raresc randurile la PD. Ruxanda Glavan a anuntat ca pleaca din Partidul Democrat si se retrage din fractiunea parlamentara a acestuia. Glavan a facut anuntul pe facebook, precizand ca de astazi adera la Grupul „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu.
In mesajul sau, deputata se arata dezamagita si mentioneaza ca traieste „un sentiment profund de strainatate fata de tot ce inseamna PDM.” Aceasta mentioneaza ca partidul asa si nu s-a reformat.
"La un moment dat am inteles ca unii folosesc puterea strict pentru interese, iar eu - incurcand intereselor - ma poticneam de intrigi si sabotaje. Aceste lucruri erau incompatibile cu valorile in care eu credeam...", scrie deputatul.
Aceasta mai scrie ca in realitate cativa oameni decid, restul subsemneaza si nu pun intrebari. Deputatul spune ca vrea libertate pentru ideile sale.
"De ceva timp traiesc un sentiment profund de strainatate fata de tot ce inseamna PD. Vreau sa am libertatea sa lupt pentru ideile mele. Am obosit de declaratii publice despre democratie interna, care nu au nimic in comun cu realitatea; de constrangeri si cenzura de dragul patriotismului de partid, de grupuri mici care iau decizii pentru toti si le vand drept consens al fractiunii. Ma retrag din partid si parasesc fractiunea parlamentara. Sunt constienta ca pentru a putea obtine ceva concret in Parlament este nevoie de sustinerea unei echipe, de aceea am decis ca imi voi continua activitatea alaturi de fostii colegi, care au constituit grupul parlamentar Pro Moldova. Le urez mult curaj colegilor deputati, inca ramasi in PD, care stiu cu certitudine ca simt si gandesc la fel ca mine", scrie Ruxanda Glavan.
In replica, Pavel Filip a scris tot pe facebook ca pleaca cei care s-au obisnuit sa vada partidul ca pe un sac de bani.
Pe 19 februarie, sase deputati democrati, in frunte cu Andrian Candu, au anuntat ca parasesc PD si formeaza un nou grup parlamentar. Motivul ar fi faptul ca nu sunt de acord cu viziunile actualei conduceri a PD.
Din grup fac parte: Sergiu Sirbu, Vladimir Cebotari, Corneliu Padnevici, Eleonora Graur, Grigore Repesciuc.
![]()

