Urmatoarea întrevedere între presedintele Vladimir Voronin si liderul trasnistrean Igor Smirnov va avea loc în a doua jumatate a lunii martie.
Anuntul a fost facut astazi de seful departamentului de externe de la Tiraspol. Vladimir Iastribceak a declarat ca va insista ca întâlnirea sa se desfasoare în stânga Nistrului. Potrivit lui, o propunere în acest sens va fi prezentata Chisinaului. Iastribceak spune ca cel mai probabil, pentru Vladimir Voronin aceasta va fi ultima întâlnire în calitate de presedinte cu Igor Smirnov. Anterior însa, dupa vizita ministrului rus de externe în Moldova, se vorbea despre organizarea unei trilaterale Voronin-Medvedev-Smirnov la Moscova pâna la scrutinul din 5 aprilie. Ultima data Voronin si Smirnov s-au întâlnit la Tiraspol pe data de 24 decembrie trecut.


