După ce au fost publicate rezultate preliminare, liderii Blocului Alternativa, care s-au clasat pe locul trei, nu au ieșit cu declarații în fața presei. Astăzi, Ion Ceban a scris un mesaj scurt pe facebook, în care a dat de înțeles că recunoaște alegerile. Aseară, imediat după închiderea secțiilor, Ceban a evitat să spună la ce rezultate se așteaptă.

Ion CEBAN, LIDER BLOCUL ALTERNATIVA: „Întâi de toate vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor Republicii Moldova care s-au mobilizat la secțiile de votare într-un număr foarte mare, care nu a fost prognozat de niciun sondaj de opinie. Moldova are nevoie de pace, liniște și unitate.”

Cei patru lideri ai blocului Alternativa au ieșit ieri în fața presei, la scurt timp după închiderea secțiilor de votare. Primul a făcut declarații Ion Ceban, care le-a mulțumit alegătorilor pentru participare la vot, a vorbit despre încălcările din ziua scrutinului, dar a evitat să vină cu prognoze privind rezultatele alegerilor.

Ion CEBAN, LIDER BLOCUL ALTERNATIVA: „Noi avem incredere in maria sa alegatorii si doar cetatenii RM pot da un verdict, oricare ar fi el, noi o sa-l respectam.”

Ceban s-a ferit să răspundă și la întrebarea dacă și cu cine ar putea face o alianță, în cazul în care ar ajunge în Parlament, spunând că așteaptă rezultatele scrutinului. Rând pe rând, și ceilalți lideri ai blocului Alternativa au făcut declarații.

Ion CHICU, LIDER BLOCUL ALTERNATIVA: „Dumneavoastră ați arătat tuturor că sunteți suveranul, stăpânii acestei țări și astăzi ați ales puterea legislativă pentru următorii patru ani. Vă mulțumim pentru acest lucru.”

După ce au început să fie afișate rezultatele, liderii Alternativa nu au mai ieșit la declarații. Azi dimineață Ion Ceban a postat un mesaj scurt pe facebook, în care a scris – respectăm votul cetățenilor. 

Potrivit datelor preliminare oferite de Comisia Electorală Centrală, blocul Alternativa va avea opt mandate de deputat în noul Parlament. Astfel, Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu, Marc Tkaciuc, Gaik Vartanean, Liliana Iaconi, Olga Rusu și Gabriela Ceneva intră în legislativ. Dacă primarul capitalei, Ion Ceban și viceprimarul Olga Rusu vor renunța la mandat, în Parlament vor ajunge următorii doi de pe listă.