Moldovenii trebuie sa-si faca anumite rezerve financiare, insa nu trebuie sa-si faca griji pentru securitatea alimentara. O spune Ion Sturza referitor la seceta din acest an. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii In PROfunzime. 

Ion STURZA, FOSTUL PREMIER AL RM:„Noi nu trebuie sa ne facem griji de securitate alimentara pentru ca nu suntem singuri pe lumea asta, nu suntem o economie inchisa, nu este o problema ca nu sunt suficiente produse alimentare. Ele vor fi mai scumpe, mai greu de accesat, poate nu vor fi pe plan intern. Din punct de vedere al securitatii alimentare, nu vad o problema. S-ar putea scumpi si este firesc in conditiile secetei. Ceea ce trebuie sa facem, este sa ne facem niste rezerve financiare, sa fim mai cumpatati in consum pentru ca ne asteapta zile foarte grele”.

Ce tine de seceta din acest an, Sturza sustine ca acest sezon agricol ar putea fi comparat cu anul 1946:„Daca se mai repeta si anul viitor, vom avea o situatie destul de grea. Sa spuna autoritatile ca au dat 150 milioane si sa o spuna ca pe o mare realizare, pai, minim 500 de milioane trebuia sa ofere”.

Anterior, zeci de fermieri au protestat zile la rand la intrarea in capitala. Acestia au cerut sa fie declarata stare de urgenta in agricultura si sa fie scutiti de plata impozitelor salariale pe venit si funciar. Ulterior guvernul a decis sa le ofere 1500 de lei pentru fiecare hectar afectat de seceta, desi ei au cerut trei mii de lei.