Candidatul inaintat la functia de premier, Ion Sturza, s-a intalnit in incinta primariei Balti cu primarul municipiului, Renato Usatii.
UPDATE: Dupa intalnirea cu Renato Usatii, Ion Sturza a discutat si cu administratia Zonei Economice Libere Balti.
Aceasta intrevedere face parte din seria de intalniri pe care Ion Sturza le are cu actorii politici, precum si demnitari de stat sau primari, in postura sa de candidat desemnat la functia de prim-ministru.
Cei doi au discutat despre posibilitatile economice ale orasului, dezvoltarea acestuia, au impartit opinii referitoare la diverse probleme cu care se confrunta municipalitatea Balti, precum si republica in general, dar si despre afaceri.
Intrevederea nu s-a lasat fara zambete si glume. La un moment dat, Sturza l-a numit pe Usatii "cneazic". La fel, Sturza s-a aratat optimist in privinta dezvoltarii orasului Balti, despre care a spus ca are un potential mare, atat din punct de vedere economic, cat si al populatiei, intrucat 65% din locuitorii municipiului sunt apti de munca.
De asemenea, atunci cand au atins subiectul administrarii finantelor, Ion Sturza l-a numit "svoloci" (n. r. - canalie) pe ministrul in exercitiu al Finantelor, Anatol Arapu, dar a adaugat ca anume asa trebuie sa fie un ministru al Finantelor.
Candidatul inaintat la functia de prim-ministru a mentionat ca nu se va intalni cu primarul Orheiului, Ilan Shor, pentru ca ar fi hot. Nici Renato Usatii nu s-a aratat pozitiv fata de Ilan Shor, pe care l-a facut mai degraba escroc decat businessman, facand referire la concesiunea aeroportului.
La final, Renato Usatii a dat de inteles ca, mai devreme sau mai tarziu, Igor Dodon va fi prim-ministrul R. Moldova.
Revenim cu detalii.
Sursa foto: captura privesc.eu


