O companie petroliera care isi desfasoara activitatea in apele teritoriale ale Norvegiei a facut recent o descoperire remarcabila: un submarin nazist esuat.



Potrivit AFP, epava submarinului U-486 a fost descoperita la o adancime de 240 de metri sub mare, in apropierea orasului de coasta Bergen, din vestul Norvegiei. 



Reprezentantii companiei petroliere Statoil, detinuta de stat, au gasit submarinul in timp ce cautau un loc potrivit pentru amplasarea unei noi conducte petroliere. 



Potrivit expertilor, submarinul nazist ar fi fost distrus in 1945 de o torpila lansata de pe un submarin britanic. Intregul echipaj, format din 48 de oameni, a pierit la acea data.

 

Pana in prezent, autoritatile nu au stabilit ce vor face cu epava.