Autoritatile japoneze au anuntat infiintarea unei forte speciale, ce va include 600 de oameni si 12 nave si va avea scopul de a supraveghea si proteja arhipelagul Senkaku, in Marea Chinei de Est, relateaza AFP.



Conform unui purtator de cuvant al Pazei de Coasta japoneze, aceasta viitoare unitate speciala va cuprinde, in afara de doua nave de tip port-elicopter, deja existente, zece nave noi, cu o capacitate de 1.000 de tone si 600 de oameni. Unitatea va fi completa in trei ani. Arhipelagul Senkaku face obiectul unei dispute teritoriale cu China, ce il revendica sub numele Diaoyu.



"Consideram necesar sa alocam nave importante pentru a face fata situatiei actuale, in care nave chineze sunt tot mai prezente in apele teritoriale ale (Insulelor) Senkaku", a anuntat purtatorul de cuvant.



Patru dintre cele zece nave suplimentare prevazute sunt deja in constructie si sunt finantate cu fonduri alocate Pazei de Coasta in 2012. Celelalte sase urmeaza sa fie finantate printr-o suplimentare bugetara aprobata la mijlocul lui ianuarie.



Insulele Senkaku sunt nelocuite si se afla la aproximativ 200 de kilometri nord-est de coastele Taiwanului si aproximativ 400 de kilometri de Insula Okinawa. 



In afara de pozitia srategica, acest sirag de insule s-ar afla pe zacaminte de hidrocarburi.