Judecatorii sunt tot mai aproape de a primi salarii de cel putin 10 mii de lei. Ministerul Justitiei a finalizat proiectul privind salarizarea magistratilor si din 2013, magistratii ar putea primi mai multi bani. Anuntul a fost facut de ministrul Oleg Efrim, in cadrul prezentarii un raport despre starea judecatoriilor.

Cu alte cuvinte, este vorba despre circa 10 mii de lei, salariu pe care ar urma sa il primeasca judecatorii instantelor de fond. Cel mai mult vor primi magistratii de la Curtea Suprema, in acest caz fiind vorba despre aproximativ 17 mii de lei. Totusi, pentru a intra in vigoare proiectul trebuie sa fie aprobat si de parlament. Ministrul Justitiei spera ca salariile se vor modifica din 2013.


La randul sau, presedintele Curtii Supreme considera ca un salariu mai mare pentru magistrati va spori calitatea justitiei.


Anuntul despre salariile mai mari a fost facut de ministrul Justitiei in cadrul prezentarii unui raport privind instantele din tara. Documentul, greu de vreo 10 kilograme, constata ca o mare parte din judecatorii nu au sali suficiente.

Ministrul Justitiei spera ca in capitala aceasta problema va fi exclusa dupa ce va fi construit un Palat al Justitiei unde isi vor avea sediile toate judecatoriile din Chisinau. In 2013 va incepe proiectarea acestuia si, in cativa ani, ar putea sa fie inaugurat.

De asemenea, raportul, realizat de USAID s-a referit si la volumul de munca al magistratilor, care, in unele cazuri este prea mare.