Magistratul Mihai Murgulet dezmite informatiile precum ca nu s-ar fi prezentat la Procuratura Generala (PG) fiind citat in legatura cu Nota informativa in care scria despre „tentative de imixtiune in activitatea lui de infaptuire a justitiei”, scrie ZdG.md
Acesta califica drept „alegatii false” si care „nu corespund adevarului” raspunul PG din 19 iulie, semnat de procurorul general interimar Igor Popa, prin care CSM-ul era anuntat ca institutia nu va examina Nota informativa in cadrul unui proces penal, inclusiv pentru ca Mihai Murgulet nu s-a prezentat la organul de urmarire penala.
Astazi, 24 iulie, judecatorul Murgulet a prezentat Consiliului Superior al Magistraturii si Procuraturii Generale o dezmintire in care sustine ca la 16 iulie, intre 16.15-17.00 s-a prezentat la PG, la invitatia procurorei Victoria Boldesco, pentru a fi audiat pe marginea sesizarii depuse de CSM in legatura cu Nota informativa.
„Am comunicat procurorului Victoria Boldesco ca sunt disponibil pentru a fi audiat si de a fi avertizat de raspundere penala pentru darea declaratiilor false. Faptele enuntate supra pot fi confirmate prin intermediul imaginilor video din adiacentul Procuraturii Generale a R. Moldova”, indica judecatrul Murgulet in dezmintire,
unde mai precizeaza ca sesizarea depusa de CSM a fost repartizata unui procuror din sectia „reprezentare in procedurile non-penale”, ceea ce, de fapt, ar demonstra contrariul „buna-credintei” si „dorintei” procurorului general interimar Igor Popa de a investiga in cadrul unui proces penal faptele expuse in Nota sa informativa.

La 25 iunie 2019, CSM-ul a decis „inlaturarea” din functiile administrative a sapte magistrati, inclusiv presedintii Judecatoriei Chisinau si CSJ, si revocarea unui membru al Colegiului de evaluare, dupa o Nota informativa a lui Mihai Murgulet, care activeaza la sediul Ciocana al Judecatoriei Chisinau.


