Maia Sandu a discutat la telefon in aceasta dimineata cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis. Cei doi au convenit ca obiectivul principal in relatia bilaterala il reprezinta extinderea si aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeana a Republicii Moldova dintre cele doua state, in beneficiul direct al tuturor cetatenilor. In acest scop, un prim pas il va reprezenta vizita oficiala a lui Klaus Iohannis in Republica Moldova, la invitatia Maiei Sandu, dupa preluarea mandatului prezidential, se arata intr-un comunicat al Presedintiei din Romania.

In cadrul discutiei, presedintele Klaus Iohannis a aratat ca rezultatul obtinut de Maia Sandu reprezinta o victorie a democratiei, marcand un pas decisiv in directia parcursului european al Republicii Moldova, pe care Romania l-a sustinut permanent si il va sustine si in continuare, fara rezerve.

"Cetatenii Republicii Moldova s-au exprimat in mod clar, prin votul lor, in favoarea consolidarii statului de drept, accelerarii luptei impotriva coruptiei si construirii unor institutii democratice solide, performante, cu adevarat europene, care sa lucreze in beneficiul lor direct. Eforturile in aceste directii, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse in Acordul de Asociere incheiat cu Uniunea Europeana, raman unica garantie a prosperitatii pentru cetatenii Republicii Moldova", se mentioneaza in comunicat.

Presedintele Romaniei isi exprima increderea ca Republica Moldova va gasi calea pentru generarea unei formule politice de guvernare care sa sustina clar si ferm programul reformator al Presedintelui ales si abordarea sa pro-europeana. In comunicat se mai mentioneaza ca Romania este pregatita sa reia cat mai repede posibil dialogul la nivel politic si tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea si aprofundarea proiectelor comune.

Totodata, Klaus Iohannis a fost primul sef de stat care a felicitat-o pe Maia Sandu cu victoria la prezidentiale.

Citeste si :  Klaus Iohannis a felicitat-o pe Maia Sandu cu victorie in alegerile prezidentiale: "Cetatenii au ales continuarea drumului european si democratic"