Klaus Iohannis va merge, marti, intr-o vizita oficiala la Chisinau, la invitatia noului presedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu. Presedintele Romaniei va fi primul lider de stat primit de presedintele Maia Sandu, potrivit unui anunt emis de Administratia Prezidentiala.

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, va efectua, marti, 29 decembrie a.c., o vizita oficiala la Chisinau, la invitatia Presedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. Aceasta va fi prima vizita la nivel inalt primita, la Chisinau, de doamna Maia Sandu, dupa preluarea mandatului de Presedinte, in urma votului covarsitor exprimat de catre cetatenii Republicii Moldova in favoarea sa la alegerile prezidentiale din data de 15 noiembrie a.c.

Vizita Presedintelui Romaniei la Chisinau va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de sustinere pentru noul Presedinte al Republicii Moldova, intr-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum si un mesaj de sprijin pentru cetatenii Republicii Moldova, in efortul de democratizare, de implementare ireversibila a principiilor statului de drept si de consolidare atat a parcursului european, cat si a relatiilor privilegiate cu Romania.

Din aceasta perspectiva, in cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul Romaniei pentru cetatenii Republicii Moldova, inclusiv in contextul pandemiei de COVID-19, si respectiv pentru sustinerea dezvoltarii economice si sociale a Republicii Moldova.

Totodata, cei doi Presedinti urmeaza sa adopte o Declaratie comuna prin care se urmareste consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmand relatia speciala dintre Bucuresti si Chisinau la aniversarea, in 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeana a Republicii Moldova, precum si angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european si de a implementa reformele democratice necesare in acest sens", arata comunicatul Presedintiei.