Fostul președinte al raionului Criuleni, Sergiu Ceauș, și fostul vicepreședinte al Consiliului Raional Criuleni, Vitalie Rotaru, au fost condamnați la 9 și, respectiv, 8 ani de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor europene. Sentința a fost pronunțată la 11 septembrie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, iar Procuratura Anticorupție a confirmat astăzi condamnarea acestora, după solicitarea trimisă de PRO TV. 

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în 2014, fostul președinte al Consiliului Raional Criuleni ar fi cerut aproximativ 50 de mii de euro de la managerul de facto al două proiecte finanțate din fonduri europene – „CBCRuR Waste” și „CRING”. Beneficiarul proiectelor era Consiliul Raional Criuleni.

În schimbul banilor, acesta ar fi promis că va asigura transferarea a aproximativ 2,67 milioane de lei în conturile proiectelor. Banii reprezentau contribuția de 10% a autorității publice locale la finanțarea acestora.

Procurorii susțin că, în perioada respectivă, fostul președinte, împreună cu vicepreședintele raionului, ar fi primit în mai multe tranșe echivalentul a peste 1,1 milioane de lei. Banii ar fi fost transmiși în lei, euro și dolari, prin intermediul altor persoane.

Condamnați la 8 și 9 ani de închisoare

Sergiu Ceauș a fost condamnat la 9 ani de închisoare, amendă de 450 de mii de lei și a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 11 ani. Vitalie Rotaru a primit 8 ani de închisoare, amendă de 400 de mii de lei și interdicția de a ocupa funcții publice timp de 10 ani.

Totodată, instanța a dispus încasarea, în mod solidar, de la cei doi a 798.300 de lei, bani considerați venit ilicit obținut în urma infracțiunii. Din contul fostului președinte al raionului Criuleni urmează să fie confiscate în folosul statului alte 336.328 de lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Dosar ajuns pe masa judecătoriei din 2017

Dosarul, în care cei doi, alături de câțiva oameni de afaceri, sunt învinuiți de delapidare de fonduri europene,  a ajuns pe masa Judecătoriei Chișinău în octombrie 2017. 

Citeste si : Fostul deputat PLDM, Sergiu Ceauș și ex-președintele raionului Criuleni, Vitalie Rotaru - condamnați la 8 și 9 ani de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor europene - VIDEO

Cine sunt Sergiu Ceauș și Vitalie Rotaru

Atât Sergiu Ceauș, cât și Vitalie Rotaru și-au început ascensiunea politică în calitate de membri ai Partidului Liberal Democrat, condus de fostul premier, Vlad Filat. Ceauș i s-a alăturat chiar de la începuturile formațiunii, pe când Rotari patru ani mai târziu, devenind în scurt timp președintele raionul Criuleni. Acesta a părăsit partidul după arestarea fostului premier. A rămas cunoscut opiniei publice prin mai multe episoade. De departe, cel mai memorabil este reținerea sa de către Centrul Național Anticorupție, atunci când a vrut să sară de la balcon.

Vitalie Rotaru a devenit membru PLDM în 2011 și, în scurt timp, formațiunea l-a propulsat la conducerea raionul Criuleni. În 2014, acesta a fost protagonistul unei scene, intens comentate în spațiul public în acea perioadă. În timpul unui discurs public, de Ziua Limbii Române, a fost atât de compleșit de emoții, încât s-a văzut nevoit să-l întrerupă.

O altă scenă cunoscută este și o filmare, făcută publică de Renato Usatîi, tot în 2014, în timp ce era președintele raionului. În acele imagini, Rotaru a fost surprins dormind într-un club de noapte. Rotaru a declarat că este o răfuială politică.

În 2015, la o lună distanță de la arestarea lui Vlad Filat, Rotaru a părăsit formațiunea, alături de un grup de consilieri.

Conform informațiilor publice disponibile, Sergiu Ceauș s-a alăturat echipei Partidului Liberal Democrat în 2007, chiar de la începuturi. A deținut mai multe funcții importante, inclusiv la Guvern. În 2018, Ceauș a ajuns deputat pe lista PLDM, după ce Iurie Leancă a renunțat la mandat pentru funcția de vicepremier în Guvernul Filip. Curtea Constituțională i-a validat mandatul chiar dacă era cercetat penal, de un an, alături de Vitalie Rotaru.

Peste doar două săptămâni, PLDM l-a exclus din formațiune după ce s-a declarat neafiliat. Ceauș a deținut funcția de deputat timp de aproximativ un an. Mandatul său a încetat odată cu învestirea noului Parlament, în martie 2019.

Citeste si : Cine sunt Sergiu Ceauș și Vitalie Rotaru, foști membri PLDM condamnați pentru delapidarea fondurilor europene