Locuitorii din Autonomia Gagauza au fost asteptati astazi la urne ca sa-si aleaga bascanul. Scrutinul s-ar fi desfasurat cu incalcari semnalate de candidati si observatori, cum ar fi lipsa stampilei de vot sau alegatori adusi organizat. Membrii Comisiei Electorale din regiune nu au confirmat deocamdata neregulile.
Sectiile de votare au fost deschise la ora 7.
Maria CHIRIOGLO, PRESEDINTA UNEI SECTII DE VOTARE: „Procedura de votare are loc conform regulamentului, fara incalcari.”
La o sectie, votul a inceput mai tarziu, intrucat lipsea stampila, sustin cei de la Asociatia obsteasca Piligrim-Demo, care au urmarit mersul alegerilor.
Iar la un alt birou electoral au fost aduse mai putine buletine decat era necesar - 1897 in loc de 2100, scrie presa locala.
In cursa pentru fotoliul de bascan au fost inregistrati patru candidati: Serghei Cimpoies, Ivan Burgudji, Dmitrii Manol si Irina Vlah, toti independenti. Cea din urma, care apare favorita intr-un sondaj realizat de CBS-AXA, a venit la sectie impreuna cu fiica.
Irina VLAH, CANDIDAT LA SCRUTIN: „Am votat pentru viitor, ca fiecare om sa se mandreasca ca traieste aici. Regiunea noastra sa se dezvolte si sa fie cea mai buna din tara.”
Dmitrii Manol, care aspira la functia de bascan, i-a invitat pe alegatori sa nu participe la scrutin. El a depus o plangere la Comisia Electorala Centrala din regiune, in care se arata ca oamenii ar fi fost transportati organizat la sectii si mituiti cu pana la o mie de lei. Plangerea a fost respinsa de CEC, pentru ca Manol
nu a prezentat nicio proba.
Dmitrii MANOL, CANDIDAT LA SCRUTIN: „Am venit la sectie, dar nu voi vota. Nu am incredere in membrii CEC. Va indemn sa nu veniti la vot.”
La mijlocul lunii iunie, CEC-ul din Gagauzia a respins candidatura lui Vasilii Aladov, motivand ca 57 din cele 1.500 de semnaturi obligatorii pentru inscrierea in cursa, nu sunt valabile. Ieri, insa, Curtea de Apel Cahul i-a permis acestuia sa participe la scrutin, decizie respinsa astazi de Curtea Suprema de Justitie.
Vasilii ALADOV: „Din motive neclare. Noaptea s-a luat decizia de a amana hotararea Curtii de la Cahul.”
Tinerii spun ca au votat pentru schimbare...
„Votez ca in tara noastra lucrurile sa inceapa sa se miste, sa se faca ceva pentru popor.”
...iar cei de varsta a treia, pentru stabilitate si o pensie buna.
„Continuarea proiectelor si investitiilor. Principalul sa fie pace.”
„Sa fie mai bine, sa nu uite de batrani.”
„Sa avem o pensie mai buna, sa avem de lucru, pentru asta votam.”
„Sa nu murim de foame, mereu ceva nu ne ajunge. Bascanul sa ia decizii ca sa ne fie mai bine decat pana acum.”
Oamenii isi doresc ca bascanul, ales sa conduca regiunea pentru urmatorii patru ani, sa poata stabili relatii bune atat cu Estul, cat si cu Vestul. Dar si sa opreasca migratia tinerilor peste hotare.
„Trebuie sa alegem un bascan bun, cinstit, sa poata conduce. Vreau ca acesta sa aiba legaturi bune cu Rusia, cu SUA, cu Romania, cu Ucraina, cu toti. Sa poata ridica economia.”
La alegeri au fost acreditati 192 de observatori, 49 dintre ei fiind internationali.
Oleg VASNETOV, MEMBRU AL AMBASADEI RUSIEI IN MOLDOVA: „Nu ne este indiferent de felul in care decurg alegerile. Relatiile Gagauziei cu Rusia sunt dinamice.”
Pentru alegeri au fost deschise 66 de sectii de votare. In total s-au tiparit 107. 499 de buletine.

