In jurul orei 21.00 focul haric a ajuns la Chisinau. Cortegiul a fost insotit de cateva echipaje ale politiei de la Aeroport pana in fata Catedralei. Flacara sfanta a fost adusa de la Ierusalim de catre o delegatie, condusa de IPS Vladimir. Mitropolitul a mers insotit de catre doi preoti si de secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, care este si candidatul la locale din partea PLDM-ului.


Focul sfant a fost adus cu un avion  particular, iar cheltuielie le-ar fi suportat  personal premierul Vlad Filat. Solicitat de Pro TV, seful serviciului de  presa al Guvernului, Igor Volnitchi nu a  putut sa precizeze al cui este avionul, cu  care a fost adus focul haric si cat a costat  calatoria. El a mentionat ca deoarece cheltuielile nu  au fost suportate din banii publici,  premierul nu este obligat sa spuna suma.
 
Vlat Filat si Marian Lupu au luat primii lumina si au impartit-o celorlalti oficiali. Candidatii inscrisi in lupta pentru locale,  aflati prin apropiere, s-au grabit sa imparta  focul sfant enoriasilor, sau alegatorilor.

Fiecare dintre politicieni a incercat sa iasa  cat mai mult in evidenta. Dorin Chirtoaca a dat mana cu Igor Dodon  si chiar i-a zis Hristos a Inviat.

Liderul PRCM, insa, al doilea an consecutiv  nu a intalnit flacara sfanta langa Arca de  Triumf. Vladimir Voronin, impreuna cu Igor Dodon,  au asteptat sa ia lumina de rand cu ceilalti  credinciosi.

Focul haric este considerat o minune in  randul ortodocsilor. Flacara se aprinde in timpul slujbei  Vecerniei Mari la Mormantul Mantuitorului  din Ierusalim. Flacara Invierii aste adusa la Chisinau,  pentru a noua oara consecutiv.