"Ceasul trebuie pornit. Premierul trebuie desemnat saptamana aceasta". Asta a declarat presedintele Parlamentului, Marian Lupu dupa consultarile avute cu seful statului, Nicolae Timofti.
“Am solicitat aceasta inrevedere pentru a ne consulta si a prezenta pozitia PD. Ceasul trebuie pornit. Noi am insistat ca saptamana aceasta sa fie desemnat candidatul la functia de premier”, a afirmat Lupu.
Totodata, Lupu a specificat ca pericolul alegerilor anticipate inca persista. “Intr-un fel sau altul deznodamantul trebuie sa vina. Va depinde de persoana care va fi desemnata. Cum va negocia si cum va convinge formarea unuei majoritati parlamentare”, a mentionat presedintele Parlamentului.
De asemenea, Lupu a precizat ca numle candidatului la functia de premier nu se afla in prioritatile PD-ului. “Foarte mult va depinde de candidatul desemnat. Pentru PD numele candidatului nu se inscrie in prioritati. Pe Vlad Filat de dragului numelui Vlad Filat noi nu-l vom vota. Noi vrem sa vedem ce are de propus. Ne convinge votam, nu ne convinge noi nu votam”, a conchis Marian Lupu.


