"Atunci m-a ajuns cutitul la os. De vreo trei saptamani isi tot bateau joc de mine. O faceau si inainte, dupa ce, la alegerile parlamentare precedente, am pledat pentru un alt partid decat cel comunist". Astfel si-a justificat profesorul de la Balti, care cu cateva saptamani in urma si-a numit elevii de etnie rusa "prosti nefericiti" si "porci".
"Nu apucam sa spun o fraza, ca ei imi si replicau: „Belti - russki gorod” (Baltiul este oras rusesc). Le-am replicat ca Baltiul e un oras unde locuiesc 64 la suta de bastinasi, iar restul sunt rusi, evrei, ucraineni si bulgari. Pana la urma, m-au scos din sarite…”, a explicat profesorul Victor Cravcenco, intr-un interviu pentru Timpul.md.
Directorul adjunct pentru educatie al institutiei, Grigore Gaitur, considera ca asta a fost o provocare. Acesta a spus ca, pe 15 noiembrie, directorul scolii, Ion Vovc, a fost sunat de la un numar de telefon necunoscut, fiind intrebat: „Ei, cum l-am intalnit noi pe Rogozin?”.
La care acesta, neintelegand despre ce e vorba, i-a raspuns: „Intalniti-l cum doriti!”. „Dar ce facem cu profesorul vostru Victor Cravcenco?”, l-a intrebat necunoscutul inchizand telefonul.
Scandalul cu filmuletul s-a intamplat la sfarsitul Saptamanii tineretului la Balti, in ajunul Zilei tolerantei si a vizitei lui Rogozin la Tiraspol si Chisinau. Dupa aceasta, profesorul a suferit un microinfarct, iar ulterior a scris cerere de demisie din functie, pe care Ion Vovc a vizat-o in felul urmator: Conform art. 301, p.1, lit. b, „pentru aplicare, chiar si o singura data, a violentei fizice sau psihice fata de discipoli”.
Administratia Scolii profesional-tehnice nr. 5, unde a avut loc scandalul cu profesorul de geografie, considera ca actiunea a fost regizata si planificata din timp in ajunul vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin.
Fata care prima a publicat filmuletul pe internet spune ca l-a vazut la o cunostinta de a ei. “Foarte mult m-am indignat cat am auzit despre ce vorbea acest professor. A doua zi l-am plasat pe internet”, a spus fata, intr-un interviu pentru kp.md.
“Eu tot sunt profesoara si consider ca asemenea oameni nu trebuie sa lucreze in domeniul pedagocic. Un profesor nu are niciun drept sa-si verse nervii asupra elevilor, cu atat mai mult sa-i insulte. L-am publicat cu scopul ca poate il vor vedea si alti astfel de profesori si se vor gandi ce sa spuna si cum sa se comporte la ore. Trebuie sa stie ca ei in orice moment pot fi filmati”, a afirmat fata.


