Presedintele in exercitiu, Igor Dodon, spune ca va semna cat mai repede posibil legile votate acum doua zile in sedinta Parlamentului. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii "Igor Dodon raspunde".

Igor DODON, PRESEDINTE IN EXERCITIU AL RM: "Recomand celor care critica ca a fost votat seara, sa-si aminteasca cum au fost votate bugetele in ultimii ani. Tot timpul bugetul, politica fiscala era discutata toata ziua si se vota seara tarziu, apoi se incheia sesiunea parlamentara. A fost totul regulamentar, totul conform legii. Ma bucur ca a fost votata. Cat se poate de repede voi semna aceste legi."

Ce tine de prevederile proiectului de lege, Dodon spune ca vede numai lucruri pozitive:"1000 de lei la pensionari, majorarea salariilor medicilor cu inca 30% incepand cu 1 ianuarie, majorarea de 7 la 12% a salariilor tuturor celorlalti bugetari si multe alte lucruri."

Totodata, acesta spune ca vrea sa vada cine va ataca acest buget si politica fiscala si mentioneaza ca in politica fiscala a fost scos majorarea TVA-ului pentru agricultura si impozitarea coletelor din afara tarii. De asemenea, potrivit lui, socialistii au votat toate amendamentele propuse de PAS si toate amendamentele lui Alexandru Slusari.

Proiectul de lege privind bugetul pentru 2021 si proiectul de lege privind politica bugetar fiscala au fost votate in lectura finala in sedinta nocturna a Parlamentului de acum doua zile.

Recent, deputatii Platformei DA au venit cu un val de critici privind politica bugetar-fiscala prezentata de Guvern. Ei spun ca aceasta politica este una pro-abuzuri, scumpiri si risc pentru sanatatea cetatenilor.