Maia Sandu acuză lipsa de curaj a procurorilor și judecătorilor în cazul anchetelor pentru trădarea de patrie. Declarațiile au fost făcute de președintele Moldovei într-un interviu postat pe pagina sa oficială de Facebook, în contextul operațiunii prin care fostul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, a fost grațiat în schimbul eliberării celor doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate reținuți de Federația Rusă. Deși schimbul a stârnit critici, Sandu spune că nu regretă decizia luată.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Eu cred că organele de drept trebuie să își schimbe atitudinea pentru că trădarea de patrie este în sau sancțiunea pentru sancționarea trădării de patrie este în lege și este de mult timp, dar nu am văzut prea multe cazuri care să fie duse la bun sfârșit. Deci investigații pe trădare de patrie, am văzut foarte puține. E cumva un o lipsă de curaj, dacă pot să spun așa, din partea organelor de de drept. Și aici mă refer și la procuratură și la justiție ca să sancționeze asemenea cazuri.”
În prezent există mai multe dosare legate de trădarea de patrie, care se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare. Printre cele mai răsunătoare îl vizează pe fostul președinte Igor Dodon, și pe fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă. Procurorii și experții explică ritmul lent al acestor cauze prin lipsa de resurse, necesitatea expertizelor tehnice, schimbările de judecători și suprasolicitarea sistemului judiciar. În interviul publicat pe pagina sa de Facebook șefa statului a vorbit despre operațiunea din această săptămână în cadrul căreia fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan a fost schimbat pe doi ofițeri SIS, reținuți la Moscova.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „A fost o operație complicată, am avut sprijinul instituțiilor Statelor Unite, României, Poloniei. Atunci când se pune la îndoială necesitatea de a oferi un fost angajat al SIS-ului pe motiv că acesta deține informații, eu vreau să vă spun că această persoană a avut până acum foarte mult timp ca să vândă informații despre Republica Moldova.”
Potrivit Maiei Sandu, în ultimii ani s-a lucrat foarte mult pentru ca instituțiile statului și Serviciul de Informații și Securitate să se curețe de eventualii angajați care să lucreze în secret împotriva intereselor naționale. Cu toate acestea, nu exclude ca astfel de persoane infiltrate să mai existe încă.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Eu nu pun mâna în foc pentru toți angajații serviciului de informație și securitate, așa cum nu pun mâna în foc pentru alte instituții. Trebuie să rămânem în continuare vigilenți, dar nu putem acuma să discredităm o întreagă instituție doar pentru că un angajat care a deținut o funcție de răspundere mai mulți ani în urmă a ajuns să și vândă țara. E un lucru foarte prost, dar nu regret și decizia de a l schimba pe acest om pe doi cetățeni loiali ai Republicii Moldova”.
Pe 28 aprilie Moldova a particiapt în premieră, la un schimb internațional de persoane. Doi ofițeri ai au fost schimbați, la solicitarea Moscovei, cu fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan, acuzat de trădare de patrie în România în interesul KGB-ului din Belarus. Balan fusese reținut în România, apoi extrădat în Republica Moldova, unde a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare. Înainte de realizarea schimbului, președinta Maia Sandu a semnat decretul de grațiere. De asemenea, Republica Moldova a predat-o Rusiei pe Nina Popova, soția unui militar al Comandamentul Grupului Operativ al Trupelor Ruse din regiunea transnistreană, despre care autoritățile susțin că a acționat împotriva statului. Pe lângă cei doi moldoveni, schimbul internațional de persoane a inclus și trei polonezi.

