Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sambata Premiul „Timisoara pentru Valori Europene”, in valoare de 30 de mii de euro. La ceremonia de decernare, sefa statului a mentionat ca disctinctia acordata nu este atat o recunostere personala, cat mai ales o apreciere pentru modul in care cetatenii Republicii Moldova isi apara dreptul de a trai in libertate, pace si democratie.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Primesc acest premiu ca pe un vot de incredere in capacitatea Republicii Moldova si a cetatenilor sai de a duce pana la capat lupta pentru libertate - o lupta dreapta, legitima si necesara pentru viitorul nostru si al intregului continent!
Un premiu pentru valori europene este o oportunitate sa discutam despre pericolele asupra acestora si despre cat de usor le putem pierde. Un razboi la hotarul nostru parea incredibil acum cativa ani, dar iata ca dreptul international a fost incalcat, granitele nu au contat, iar valorile europene, valorile umane au fost calcate in picioare”.
Sefa statului a tinut sa multumeasca Romaniei pentru sprijinul oferit tarii noastre „un sprijin neconditionat, fratesc, pentru care vom fi intotdeauna recunoscatori.”
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Cand ne-a fost mai greu, am putut sa ne bazam pe ajutor la toate nivelurile - ma refer aici la Presedintele Romaniei, la Guvern, la Parlament, la Casa Regala, la societatea civila, dar si la autoritatile publice locale, precum gazdele noastre de astazi, din inima Banatului.
Ne uitam cu admiratie la modul in care Romania a valorificat apartenenta la Uniunea Europeana - si privim cu incredere spre viitor, cand vom putea la randul nostru sa transpunem calitatea de stat membru in beneficii concrete, reale si tangibile pentru toti cetatenii nostri, indiferent de etnie, de limba vorbita sau de convingerile politice.”
Premiul „Timisoara pentru Valori Europene” a fost infiintat in acest an de Municipiul Timisoara pentru a onora personalitati recunoscute pe plan international care, cu determinare, curaj si creativitate, promoveaza sau apara valorile europene in interiorul si in afara Uniunii Europene.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.