Sefa statului spune ca 7 aprilie nu va fi niciodata o zi obisnuita in Republica Moldova. Maia Sandu a venit cu un mesaj pe pagina sa de facebook, la 13 ani de cand cladirea Parlamentului si a Presedintiei Republicii Moldova au fost devastate.
„7 aprilie nu va fi niciodata o zi obisnuita in Republica Moldova. In 2009, mii de oameni au iesit in strada pentru a cere libertate si democratie - si au schimbat mersul istoriei noastre. 7 aprilie 2009 ne-a facut mai cetateni. Mai implicati, mai curajosi, mai activi. Desi anii urmatori ne-au pus la multe incercari, am stiut sa ne aparam libertatea si nu am permis Moldovei sa degradeze in dictatura.
Cu determinare si curaj, am reusit sa ne luam tara inapoi. Construim acum, in Moldova, un stat corect si eficient, care isi respecta si isi apara cetatenii, nu-i minte si nu-i jecmaneste”, a scris presedintele Republicii Moldova pe retelele de socializare.
De asemenea, Maia Sandu a mentionat ca toate crimele din 7 aprilie 2009, ignorate timp de multi ani, isi asteapta judecata.


