Republica Moldova își va consolida în continuare apărarea aeriană, în condițiile în care numărul încălcărilor spațiului aerian de către drone este în creștere. Președintele Maia Sandu spune că autoritățile sunt îngrijorate și că vor continua investițiile în acest domeniu, cu sprijinul partenerilor externi, în special al Uniunii Europene. Referindu-se la posibilitatea ca România să ajute cu avioane de luptă, șefa statului a explicat că doborârea dronelor este dificilă și din cauza densității mari a localităților din Republica Moldova, existând riscul ca aparatele doborâte să cadă peste zone locuite. Declarațiile au fost făcute după o serie de incidente în care drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, unele dintre ele prăbușindu-se și explodând după ce au ajuns la sol.
„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă. Noi vedem, în primul rând, lucrurile strașnice care se întâmplă zi și noapte în Ucraina. Vedem încercările Rusiei de intimidare în alte țări din regiune”, a declarat Maia Sandu.
În opinia președintelui, în aceste condiții, una dintre principalele vulnerabilități ale Republicii Moldova este reprezentată de spațiul aerian.
„Cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian, așa cum am vorbit. Și aici prioritizăm și investițiile, și acțiunile noastre, și parteneriatele cu țările prietene”, a precizat șefa statului.
Moldova discută cu partenerii despre securitatea aeriană
Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău sunt preocupate de numărul tot mai mare de încălcări ale spațiului aerian și că Republica Moldova va continua să investească în protecția aeriană.
„Bineînțeles că suntem îngrijorați de faptul că avem mai multe violări ale spațiului aerian de către dronele rusești. Am vorbit despre faptul că investim în protecția aeriană și vom investi în continuare”, a spus președintele.
Totodată, ea a explicat că dezvoltarea unor asemenea capacități este dificilă, în condițiile în care tehnologiile utilizate în războiul modern evoluează rapid, iar echipamentele necesare sunt costisitoare și nu sunt întotdeauna disponibile.
„Tehnologiile se schimbă foarte rapid și, în același timp, echipamentele de care avem nevoie nu doar că sunt scumpe, dar nici nu sunt întotdeauna disponibile”, a afirmat Maia Sandu.
În acest context, Republica Moldova poartă discuții cu partenerii săi și beneficiază de sprijin pentru consolidarea capacităților de securitate, în special din partea Uniunii Europene.
România ar putea interveni cu avioane de luptă?
Întrebată dacă România ar putea ajuta Republica Moldova cu avioanele sale de luptă, inclusiv dacă un astfel de subiect a fost discutat cu autoritățile de la București, Maia Sandu a spus că Republica Moldova cooperează strâns cu România și Ucraina în ceea ce privește monitorizarea spațiului aerian și schimbul de informații.
„Bineînțeles că noi discutăm și, bineînțeles, facem schimb de informații. În momentul în care o dronă se îndreaptă spre Republica Moldova sau spre România, noi primim aceste informații și de la partenerii noștri din Ucraina”, a declarat președinta.
Potrivit Maiei Sandu, Republica Moldova, România și Ucraina monitorizează situația din spațiul aerian, iar în cazul unei amenințări sunt evaluate opțiunile de intervenție, inclusiv posibilitatea de a doborî drona.
Șefa statului a explicat însă că, în cazul Republicii Moldova, o astfel de intervenție trebuie făcută cu precauție, din cauza densității mari a localităților. Localitățile sunt amplasate la distanțe mici unele de altele, iar există riscul ca o dronă doborâtă să cadă într-o zonă locuită.
„Este foarte important să ne asigurăm că, atunci când este doborâtă drona, ea nu cade peste o localitate și nu produce pagube”, a subliniat Maia Sandu.
Moldova, experiență în gestionarea noilor amenințări
Maia Sandu a menționat și faptul că amenințările la adresa Republicii Moldova nu se limitează la spațiul aerian. În ultimii ani, țara s-a confruntat și cu atacuri informaționale și tentative de influențare a proceselor electorale.
Potrivit președintlui, experiența acumulată de Republica Moldova în gestionarea acestor amenințări prezintă interes pentru partenerii externi. La Chișinău vin experți, politicieni și reprezentanți ai mai multor țări, interesați să înțeleagă situația de securitate din Republica Moldova și măsurile adoptate de autorități.
„Atacurile sunt nu doar în spațiu aerian, atacurile sunt și în spațiu informațional și în timpul alegerilor. Republica Moldova, în acești ani, a învățat cum să se protejeze și poate să împărtășească această experiență”, a concis Maia Sandu.
Spațiul aerian al Republicii Moldova - încălcat în repetate rânduri
De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat în repetate rânduri, iar fragmente de drone și rachete au fost descoperite pe teritoriul țării. Chișinăul a condamnat incidentele, în timp ce Moscova a respins acuzațiile.

