Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participa astazi la Ceremonia de incoronare a Majestatii Sale Regele Charles al III-lea, la invitatia autoritatilor britanice. 

Inainte de Ceremonia de incoronare a Regelui Charles al III-lea, sefa statului a publicat pe pagina sa de Instragram o fotografie, unde apare cu presedintii Germaniei si Austriei.

Incoronarea Regelui Charles al III-lea are loc astazi. Aceasta zi istorica va incepe cu „procesiunea Regelui”, regele Charles urmand sa ajunga cu trasura la Westminster Abbey de la Palatul Buckingham, parcurgand o distanta de circa doi kilometri. Ceremonia urmeaza sa inceapa la ora locala 11:00 si va dura aproximativ o ora, sub conducerea arhiepiscopului de Canterbury Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane. Odata intrat in Westminster Abbey, regele va fi prezentat si aclamat de public inainte de a depune juramantul. Apoi, Charles, asezat pe tronul regelui Edward, va primi ungerea cu ulei sfant din partea arhiepiscopului, apoi atributele regale: mantia regala, globul, sceptrul si coroana regala St. Edward care va fi pusa pe capul suveranului.

Membrii familiei regale ii vor aduce apoi un omagiu. Regele si regina consoarta Camilla, incoronata si ea in timpul ceremoniei, vor pleca intr-o trasura pentru „procesiunea de Incoronare” spre Palatul Buckingham, insotiti de aceasta data de un cortegiu de aproape 4.000 de militari imbracati in uniforme de ceremonie. Familia regala va aparea la sfarsit pe balconul palatului pentru a saluta multimea si pentru a privi survoland avioanele Royal Air Force.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.