Scurgerile de informatii, tergiversarea dosarelor de mare coruptie si alertele false cu bomba au fost principalele subiecte de discutii pe agenda Consiliului Suprem de Securitate. Membrii CSS au fost convocati astazi in sedinta de presedintele Maia Sandu. Sefa statului a declarat ca e nevoie de a modifica legislatia pentru a preveni abuzurile in actul justitiei.

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:  “La sedinta am discutat despre progresele, dar mai ales despre obstacolele in actul de justitie, despre masurile care pot fi luate ca sa crestem gradul de credibilitate a actului de justitie, sa crestem viteza de examinare."

Maia Sandu s-a referit la combaterea coruptiei in justitie si scurgerilor de informatii.

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:  “Am discutat in calitate de solutie, elaborarea unui mecanism mai strict de responsabilizare in ceea ce priveste aceste scurgeri si alte incalcari, de exemplu, documentarea insuficienta care si ea poate conduce la discreditarea procesului de ancheta si cu urmari nefaste.”

Sefa statului a declarat ca este nevoie de modificarea legislatiei pentru a elimina posibilitatile de abuz de drept si a vorbit si despre tergiversarea dosarelor de mare coruptie.

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:  “Procuratura Generala ne-a anuntat ca actualmente sunt 7 miliarde se lei sub sechestru. Aici am cerut sa se vina cu propuneri pentru consolidarea ARBI a CNA, dar evident ca intrebarea este la instantele de judecata. Faptul ca banii sunt inca la categoria de sechestru si nu sunt confiscati pentru a fi intorsi in bugetul statului.”

Alertele false cu bomba din ultimele luni a fost un alt subiect de discutii pe agenda CSS. Maia Sandu a declarat ca scopul acestora este sa induca panica in societate, iar o mare parte ar fi coordonate de penali, pentru a tergiversa sedintele de judecata. Presedintele nu a precizat la cine se refera. A anuntat insa ca ministerul de Interne si Serviciul de Informatii si Securitate au pregatit un mecanism de evaluare a riscurilor, cu trei nivele, in cazul unor alerte cu bomba. Cand si cum mai exact va functiona, nu este clar deocamdata.