Inconjurat de deputatii Partidului Sor, Sergiu Sirbu s-a plans astazi ca nu a fost lasat sa intre la sedinta Consiliului Suprem de Securitate si ca a fost bruscat si scos cu forta de ofiterii SPPS din cladirea Presedintiei. SPPS a negat acuzatiile, iar Maia Sandu sustine ca exista suspiciuni de conflict de interese, de aceea Sirbu a fost rugat sa se abtina de a veni la sedinta.
Sergiu SIRBU, DEPUTAT PLATFORMA PENTRU MOLDOVA: "Intr-un mod abuziv si absolut inexplicabil mie mi-a fost interzis accesul la sedinta consiliului PAS, cer scuze, Consiliului Suprem de Securitate. Am fost bruscat de ofiterii de paza si practic scos cu forta din institutia prezidentiala."
Sirbu sustine ca fiind presedintele Comisiei parlamentare Securitate Nationala si Ordine Publica are tot dreptul sa mearga la sedinta Consiliului Suprem de Securitate. Acesta spune ca ieri a primit o scrisoare oficiala prin care a fost invitat la sedinta, iar astazi dupa ce nu a fost lasat sa intre a gasit alta scrisoare cu recomandarea sa nu mai vina.
Sergiu SIRBU, DEPUTAT PLATFORMA PENTRU MOLDOVA: "Scrisoarea are denumirea „scrisoare lui Sirioja Sirbu.”
Responsabilii de la SPPS neaga acuzatiile si spun ca accesul la sedinta este permis in baza unei liste prestabilite.
Olga BACIU, PURTATOAREA DE CUVANT LA SPPS: "Din pacate domnul deputat nu s-a regasit in lista si de aceea ofiterii SPPS nu i-au permis accesul in Presedintie, dar nici intr-un caz nu l-au bruscat sau agresat."
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: "Noi astazi am discutat despre Concesionarea Aeroportului. In situatia in care domnul Sirbu vine dintr-o grupare parlamentara, unii membri ai careia sunt implicati in subiectele pe care le-am discutat noi astazi aici, sunt implicati direct, acest lucru nu inseamna altceva decat conflict de interese."
Maia Sandu nu a oferit prea multe detalii despre ce anume s-a discutat astazi la sedinta CSS, precizand doar ca in curand acest caz urmeaza sa mearga in instanta de judecata, intrucat Procuratura a anuntat ca dosarul este la etapa finala. Platforma parlamentara Pentru Moldova din care face parte Sirbu include si fractiunea partidului lui Ilan Sor care a detinut compania Avia Invest cand aceasta a luat in concesiune in mod fraudulos aeroportul Chisinau.

