Maine nu va fi sedinta plenara la Parlament. Despre asta a anuntat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care spune ca PSRM planifica sa adune primarii socialisti pentru a semna o declaratie privind necesitatea investiturii unui guvern de salvare.

"In afara de faptul ca maine are loc sedinta executivului PSRM si, respectiv, acestia doresc sa monopolizeze spatiul informational cu ”decizii strategice pentru viitorul tarii”, se mai planifica adunarea primarilor PSRM la Chisinau pentru a semna o ”declaratie privind necesitatea investiturii unui guvern de salvare” (adica de salvare a Parlamentului si a hotilor din Parlament). Socialistii procedeaza exact cum a facut Plahotniuc intre 8 si 14 iunie 2019. Ma intreb daca vor arunca si curcani in ograda Presedintiei", anunta Sergiu Litvinenco.

Parlamentul se va intruni, vineri, 12 martie, in sedinta plenara, cu incepere de la ora 10:00. Decizia a fost luata de Biroul permanent al Parlamentului, intrunit astazi in sedinta.

Membrii Biroului au aprobat ordinea de zi a sedintei. Aceasta include proiectul de lege inaintat cu titlul de initiativa legislativa de catre membrii Biroului permanent pentru modificarea Legii cu privire la instituirea unor masuri pe perioada starii de urgenta in sanatate publica si modificarea unor acte normative. Proiectul prevede posibilitatea procurarii vaccinelor anticoronavirus prin derogare de la Legea privind achizitiile publice.

In total, este planificata examinarea a circa 20 de documente,  precum si audierile privind situatia de la complexul sportiv ”Chisinau Arena”.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.