Serialul Caracatita Coruptiei la Primarie se apropie de final. In ultima zi de campanie, candidatul Partidului Legii si Dreptatii, Marcel Darie, a anuntat ca a depus o sesizare la Ministerul de Interne impotriva liberalilor Dorin Chirtoaca si Mihai Ghimpu. Acestia sunt acuzati de delapidare a banilor municipali.


Candidatul Partidului Legii si Dreptatii la Primaria capitalei, Marcel Darie, spune ca Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptie si Procuratura Generala sunt controlate de Alianta de la guvernare. De aceea a decis sa depuna sesizarea la serviciul fondat de presedintele partidului pe care-l reprezinta, generalul Nicolae Alexei. Darie sustine ca Mihai Ghimpu patroneaza o companie petroliera care alimenteaza cu carburanti toate intreprinderile municipale.

Darie a mai spus ca primarul degrevat Dorin Chirtoaca a profitat de functia sa si a favorizat afacerile fratelui sau, Lucian Chirtoaca. Acesta ar detine, potrivit lui Darie, 1/3 din piata publicitara din Chisinau, cu o afacere de 2 mln de euro.

Solicitati de Pro Tv, atat Mihai Ghimpu, cat si Dorin Chirtoaca, au refuzat sa comenteze acuzatiile aduse de candidatul Partidului Legii si Dreptatii.