Fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, revine oficial în Parlament, după ce a confirmat că își va prelua mandatul de deputat în urma validării rezultatului alegerilor din 28 septembrie. Într-o conferință de presă comună cu actualul ministru, Alexei Buzu, Spatari a declarat că va continua să susțină reformele sociale din noua sa poziție legislativă.

„Indiferent de cine va fi următorul ministru, eu voi acorda tot sprijinul din Parlament. Cred în continuitate și în reformele începute. Vom lucra în echipă pentru a îmbunătăți viața oamenilor”, a declarat Marcel Spatari.

Marcel Spatari se regăsește pe locul 5 pe lista PAS — poziție care i-a asigurat revenirea în Legislativ după ce partidul a obținut majoritatea în scrutinul parlamentar.

Alexei Buzu, actualul titular al portofoliului muncii, a lăudat colaborarea cu predecesorul său, numind-o „un mandat la doi miniștri” și a dat de înțeles că tandemul ar putea continua sub o altă formă.

„Decizia finală aparține viitorului prim-ministru, care ar putea fi desemnat săptămâna viitoare. Important este că vom rămâne implicați și vom susține reformele sociale, indiferent de funcție”, a precizat Buzu.

Conferința de presă a venit în contextul în care Curtea Constituțională a validat oficial rezultatul alegerilor, marcând sfârșitul mandatului actualului Cabinet. Odată cu schimbările din Guvern, încep să se contureze noile echipe ministeriale, iar PAS pare determinat să păstreze continuitatea în domeniile-cheie.