Mariana Durlesteanu, fosta ministra a Finantelor, a anuntat in cadrul unei emisiuni televizate de la N4 ca va candida la functia de deputat pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Ea se va regasi pe listele Partidul Legii si Dreptatii, condus de Nicolae Alexei.
Mariana DURLESTEANU: „Am venit acum doua zile in tara si are legatura cu intentia mea de a ma lansa in viata politica din R. Moldova. Avem o strategie clara, nu sunt singura pentru ca eu ma bazez pe spiritul de echipa. Am o echipa cu care comunic, mai avem colegi din diaspora cu care comunic. Eu am plecat din Moldova, dar Moldova din mine nu a plecat. Echipa este noua, in creare, nu poate aparea la moment. Vom merge cu un partid care are valorile orientate spre educatie, sanatate si o economie dezvoltata. Este vorba despre Partidul Legii si Dreptatii, condus de generalul Nicolae Alexei."
Mariana Durlesteanu a fost inaintata la functia de prim-ministru de catre PSRM la inceputul lunii februarie, in ziua in care Natalia Gavrilita isi prezenta programul in Parlament. Pentru candidatura acesteia, pe langa socialisti, au votat atunci cei din Partidul Sor, platforma Pentru Moldova si neafiliatii Nichiforciuc, Andronache si Oleinic.
Ulterior, pe 16 martie, in timp ce Igor Dodon impreuna cu fractiunea parlamentara se afla la consultarile cu Maia Sandu, Mariana Durlesteanu a anuntat ca nu mai vrea sa fie candidat la functia de prim-ministru.


