Pedepse la sedinta Consiliului Suprem de Securitate. Ministrul Apararii si seful Marelui Stat Major au fost avertizati, iar comandantul Fortelor Terestre a fost destituit. Sedinta a fost convocata dupa ce doi militari au fost gasiti spanzurati, iar altul a fost impuscat mortal intr-o unitate din Balti. Totusi, presedintele Nicolae Timofti sustine ca cele trei cazuri tragice nu sunt decat o coincidenta si nu exista motive ca Vitalie Marinuta sa fie demis.
Dupa sedinta Consiliului de Securitate, seful statului a declarat ca l-a convins pe ministrul apararii sa nu-si dea demisia.
Totusi, ministrul apararii, dar si comandantul armatei, generalul Vitalie Stoian, au fost avertizati.
Alti 18 ofiteri au fost sanctionati, sase fiind destituiti. Printre acestia se numara comandantul Fortelor Terestre si comandantul brigazii de la Balti, unde vineri a fost impuscat din greseala un soldat. Acest caz, dar si al celor doi soldati gasiti spanzurati langa poligonul de la Bulboaca si intr-o localitate din Hancesti, au stat la baza convocarii Consiliului de Securitate. Presedintele Nicolae Timofti crede ca este vorba despre niste accidente nefericite.
Atat seful statului, cat si ministrul apararii considera ca armata trebuie reformata, iar acest lucru s-ar putea intampla pana in 2017.
Vitalie Marinuta recunoaste ca exista probleme in ceea ce priveste relatiile nestatutare, dar spera ca acestea vor disparea daca armata va fi una de profesionisti. Consiliul de Securitate se va reuni in toamna pentru a discuta acest subiect.
Cazurile tragice, in care au murit cei trei soldati, au avut loc in ultimele doua luni.


