Membrii fostului partid Șor, spun că vor cere anularea rezultatelor localelor din toamna și organizarea unui nou scrutin. Asta după ce Curțea Constituțională a anulat acum două zile modificările la Codul Electoral, prin care unor activiști ai formațiunii scoase în afara legii, le-a fost interzisă participarea la alegeri. Președintele Parlamentului Igor Grosu susține că legislația va fi din nou ajustată și că nu va permite reprezentanților grupărilor criminale să denatureze procesul electoral. Experții spun că, din punct de vedere legal, membrii fostului partid Șor pot cere anularea scrutinului din toamnă.
Marina TAUBER, DEPUTAT NEAFILIAT: „Imediat după publicarea hotărârii motivate a Înaltei Curți, demarăm procedurile juridice pentru a contesta rezultatele alegerilor locale din anul 2023. Vom solicita anularea rezultatelor si organizarea noilor alegeri locale cu participarea tuturor candidaților posibili în condiții egale și democratice.”
Reacția vine după modificările la Codul electoral care au fost aprobate de deputații PAS în mare grabă înainte de localele din toamna trecută. Este vorba despre restricțiile de participare la alegeri pe o perioadă de trei ani pentru unii exponenți ai Partidului Șor scos în afara legii. Interdicțiile vizau membrii fostei formațiuni politice care au statut de învinuit, bănuit, inculpat sau care au fost excluși dintr-un scrutin electoral anterior pentru finanțare ilegală. Șeful legislativului afirmă că se vor adopta restricții noi.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Eu consider că decizia noastră a fost corectă, dar acum este decizia Curții, nu o să o punem în discuții, irevocabilă, da. Ceea ce eu vă promit că noi vom analiza atent această decizie și vom reveni cu modificări în legislație pentru a nu permite bandiților în continuare să influiențeze procesele politice, să le compromită, pentru că asta ei vor. Să compromită parcursul nostru european, să corupă alegătorii.”
Analiștii susțin că din punct de vedere juridic membrii fostului partid Șor pot contesta scrutinul din toamna trecută în baza deciziei Curții Constituționale.
Alexandru BOT, EXPERT JURIDIC WATCHDOG.MD: „Fiecare din alegerile locale au fost validate în bază de decizii CEC. Acum după hotărârea Curții Constituționale, aparent fiecare din aceste decizii pot fi contestate pe motiv că unii candidați nu au putut sau au fost împiedicați să participe la alegeri. Dacă chestiunea dată va fi sesizată în fața instanțelor de judecată, atunci instanța trebuie să decidă în ce măsură lipsa unui candidat a afectat alegerile și dacă această circumstanță nu duce la invalidarea lor.”
Contestația ar putea sa nu aibă vreun impact asupra rezultarelor scrutinului trecut, cred reprezentanții de la Promo-Lex. Potrivit lor, doar 102 persoane au fost vizate de restricțiile anulate de Curtea Constituțională
Nicolae PANFIL, DIRECTOR DE PROGRAM PROMO-LEX: „Din aceste 102 persoane, doar 19 persoane au pretins la 24 de funcții elective. Eu nu știu cum în condițiile astea poți să pretinzi acum la anularea rezultatelor alegerilor în toată țara pentru că, cu certitudine, ceilalți primari, sutele și miile de candidați în toată țara nu sunt vinovați și nu sunt responsabili și nu ar trebui să se întâmple lucrul ăsta. Din acele 19 persoane, doar 3 persoane au contestat ulterior în instanță deciziile organelor electorale de refuz a înregistrării. ”
Totusi, cei de la Promo-Lex atrag atenția repetat Parlamentului să respecte procedurile legislative.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Scuzați-mă toate chichițele astea de procedură, da, ele sunt importante, dar atunci când te uiți în toate procedurile astea. Nu, că ai riscul, garantat pierzi focusul și pierzi obiectivul principal.”
Acum două zile Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările la Codul Electoral, prin care membrii partidelor scoase în afara legii nu pot participa la alegeri. Unul dintre motive a fost că s-au încălcat procedurile legislative.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

