Michel Sapin, ministrul francez al Muncii, a socat luni intreaga tara, dupa ce a afirmat ca statul s-ar afla in faliment, relateaza The Telegraph.
Invitat in cadrul unei emisiuni radio, Sapin a starnit ingrijorarea populatiei si, in acelasi timp, a pus intr-o lumina proasta guvernarea presedintelui Francois Hollande, declarand ca Franta este „un stat total falimentar”.
„Acesta este motivul pentru care am stabilit un plan de reducere a deficitului; nimic nu ar trebui sa ne impiedice sa indeplinim acest obiectiv”, a mai spus ministrul.
Comentariul lui Michel Sapin reprezinta o lovitura pentru Francois Hollande, care incearca sa repare imaginea economiei franceze. Liderul de la Paris a decis reducerea cheltuielilor cu 60 miliarde de euro in urmatorii cinci ani si cresterea taxelor cu pana la 20 miliarde euro.
Declaratia lui Sapin a fost imediat contrazisa de ministrul Finantelor, Pierre Moscovici, care l-a acuzat pe colegul sau de iresponsabilitate.
„Franta este o tara cu adevarat credibila, Franta este o tara care incepe sa se recupereze”, a precizat Moscovici.


