Parlamentul va fi dizolvat saptamana viitoare, cel tarziu miercuri. Anuntul a fost facut in urma cu cateva ore de catre presedintele interimar Mihai Ghimpu. Prin acelasi decret, seful statului va fixa pentru 28 noiembrie data alegerilor anticipate.
Pana atunci urmeaza ca Parlamentul sa se intruneasca in ultimele sale sedinte. Cert este ca bugetul pentru anul viitor nu va mai fi discutat de actualul legislativ.
Totodata, pe durata campaniei electorale va functiona un guvern de tranzitie.
In acest caz, miercurea viitoare este ultima zi in care trebuie semnat decretul de dizolvare a parlamentului. Viitorul legislativ urmeaza sa aleaga viitorul sef al statului, iar pana atunci aceasta functie va fi indeplinita de catre Mihai Ghimpu.


