Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a desfășurat o serie de întrevederi în statul Carolina de Nord, în cadrul programului său oficial din Statele Unite ale Americii. Vizita a consolidat parteneriatul de lungă durată dintre Republica Moldova și Carolina de Nord, axat pe cooperare în educație, economie, cultură și securitate.

Prima întrevedere a avut loc la Raleigh cu Elaine Marshall, secretara de stat a Carolinei de Nord. Discuțiile au evidențiat cei peste 25 de ani de parteneriat strategic, precum și proiectele aflate în derulare între cele două părți. Oficialii au analizat oportunități noi de colaborare, inclusiv în domeniile investițiilor, educației și schimburilor culturale. Totodată, ministrul Popșoi a adresat o invitație ca Elaine Marshall să viziteze Republica Moldova în viitorul apropiat.

Cu această ocazie, Eleonorei Sinigur, responsabilă pentru relații internaționale în cadrul Departamentului Secretarului de Stat al Carolinei de Nord, i-a fost conferită medalia „Meritul Civic”, acordată prin decretul Președintelui Republicii Moldova. Distincția reprezintă o recunoaștere a contribuției sale la consolidarea parteneriatului moldo-american, promovarea proiectelor sociale și economice și întărirea legăturilor cu diaspora.

În cadrul întrevederii cu generalul Todd Hunt, reprezentant al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, discuțiile s-au concentrat pe cooperarea în domeniul securității și apărării. Ambele părți au subliniat importanța continuării și aprofundării colaborării în acest sector strategic.

„Sprijinul pe care Carolina de Nord l-a oferit Republicii Moldova de-a lungul anilor a fost esențial pentru dezvoltarea multor domenii – de la educație și cultură, până la securitate și investiții. Această prietenie și colaborare strânsă ne încurajează să continuăm reformele și proiectele comune”, a declarat Mihai Popșoi.

Încheind vizita, ministrul a purtat un dialog deschis cu membrii comunității moldovenești din Carolina de Nord. El a încurajat diaspora să se implice activ în promovarea proiectelor care pot contribui la dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova. Discuțiile au vizat, de asemenea, modernizarea serviciilor publice destinate cetățenilor din străinătate și rolul esențial al diasporei în crearea unei imagini pozitive a țării și atragerea investițiilor.