Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, va efectua o vizită de lucru în perioada 26–28 ianuarie la Strasbourg, Franța.

Potrivit MAE, agenda vizitei include întrevederi cu Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, precum și cu Președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Petra Bayer. De asemenea, este planificată o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe al Republicii Armenia.

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, va participa la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) unde va susține un discurs și va răspunde întrebărilor adresate de parlamentari.

Totodată, acesta va participa la evenimentul „Femeile în Multilateralism”, dedicat promovării rolului femeilor în diplomația multilaterală, cu accent pe combaterea dezinformării și întărirea rezilienței democratice.

Sesiunea de iarnă a APCE reunește parlamentari din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. Aceasta va include dezbateri privind amenințările la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, angajamentul față de o pace cuprinzătoare, justă și durabilă pentru Ucraina, securitatea continentului european, precum și rolul organizațiilor multilaterale în apărarea valorilor democratice.