Isi administreaza afacerile prin firme inregistrate in Insulele Virgine Britanice. Este vorba despre mai multi businessmeni din tara noastra. Unul dintre ei este miliardarul Anatol Stati, scrie Adevarul.md.
Potrivit Adevarul.md, ancheta, la care colaboreaza 86 de jurnalisti din 46 de tari, a scos la iveala afacerile secrete a sute de mii de persoane publice, ce vizau infiintarea si realizarea tranzactiilor prin intermediul unor offshore-uri.
Potrivit Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI), mai multi oameni de afaceri de la noi detin firme in Insulele Virgine Britanice (BVI), infiintate de acelasi agent de inregistrari, Commonwealth Trust Limited (CTL). Aceasta societate actioneaza ca paravan pentru operatiuni de spalare de bani si de evaziune fiscala, sustin autorii anchetei.
Ziaristii romani au dat publicitatii deocamdata doar trei nume. In acelasi timp in prezent in Republica Moldova exista 69 de firme cu fondatori din Insulele Virgine Britanice. Mai mult, din anul 2009 volumul investitiilor din acest offshore in Republica Moldova s-a majorat cu circa 50% si a ajuns la 66 de milioane de dolari, la inceputul lui 2012, situandu-se imediat dupa SUA in topul investitorilor straini in tara noastra.
Chiar daca nu este mentionat, deocamdata, in investigatia CRJI, si miliardarul moldovean Anatol Stati foloseste firme din Insulele Virgine Britanice, pentru a-si administra afacerile din mai multe tari.
Astfel, compania Tristan Oil Ltd, inregistrata pe insula Tortola din BVI, a fost folosita pentru a administra zacaminte de petrol si gaz din Kazahstan, care iau adus profituri de sute de milioane de dolari.
In anul 2010, autoritatile kazahe, invocand o serie de incalcari de ordin fiscal si prejudicii de cateva sute de milioane de dolari aduse bugetului, au confiscat toate activele lui Stati din Kazahstan, evaluate la peste un miliard de dolari. Acum, prin intermediul Tristan Oil, Anatol Stati, impreuna cu feciorul sau Gabriel, a dat in judecata statul kazah la Arbitrajul International din Stockholm si cere despagubiri de 1,5 miliarde de dolari.


