Ministerul Energiei a convocat o ședință de urgență cu principalii furnizori și operatori de distribuție, după ce între 20.000 și 30.000 de consumatori au reclamat nereguli în facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. La discuții au participat reprezentanți ai SA Moldovagaz, Chișinău-Gaz, Energocom și ai operatorilor regionali.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a atras atenția că numărul sesizărilor este „excepțional de mare”, iar problemele raportate vizează în special consumuri exagerate, folosirea pe scară largă a consumului estimativ și defecțiuni sau citiri incorecte ale contoarelor. În același timp, Energocom a precizat că emite facturile strict în baza datelor furnizate de operatorii de distribuție.

„Consumatorii trebuie tratați corect și transparent, iar Ministerul nu va tolera încălcarea acestui principiu”, a declarat Dorin Junghietu.

Totodată, ministrul a cerut explicații pentru creșterea de circa 33% într-o singură lună a numărului de consumatori trecuți în regim de plată fixă și a semnalat dificultățile întâmpinate de cetățeni în transmiterea online a indicilor, mulți fiind nevoiți să stea la cozi pentru a depune datele fizic.

Responsabilitatea pentru transmiterea corectă a datelor revine distribuitorilor, care, potrivit Ministerului, trebuie să respecte metodologiile ANRE și „să nu saboteze procesul de furnizare a datelor”.

Operatorii s-au angajat să soluționeze problemele semnalate și să corecteze toate facturile afectate, incluzând consumul real, plățile în avans și eventualele diferențe. În plus, Energocom a anunțat că lucrează la modernizarea softului de facturare.

Tot în cadrul ședinței, distribuitorii au primit un termen de 10 zile pentru a prezenta un raport privind:

stadiul instalării sistemelor de citire la distanță;

numărul consumatorilor care nu permit accesul pentru citirea contoarelor;

măsurile aplicate în aceste situații, inclusiv mutarea contoarelor la limita de proprietate.

La final, Ministerul Energiei a subliniat necesitatea unor campanii de informare și a unei mai bune discipline contractuale. Cetățenii sunt încurajați să își verifice indicii de pe contor, iar în caz de neconcordanțe să solicite recalcularea facturii.