Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, susține ca decizia Rusiei de interzicere a transportatorilor moldoveni pe teritoriul său este un semnal evident al atitudinii Kremlinului față de Republica Moldova și confirmă faptul că „prietenii pe care putem conta sunt în Uniunea Europeană, nu în est”.
„Este clar că Rusia, care se declară un partener strategic, nu poate să ne trateze ca pe niște vasali. Această decizie ne oferă o lecție despre ce înseamnă cu adevărat un parteneriat, iar pentru Moldova, este o confirmare că viitorul nostru trebuie să fie legat de Uniunea Europeană,” scrie Bolea într-o postare pe rețelele de socializare.
Astfel, ministrul menționează ca Moldova trebuie să își consolideze relațiile cu partenerii europeni pentru a depăși obstacolele economice și politice impuse de această decizie a Rusiei.
Decizia Rusiei de a interzice accesul transportatorilor moldoveni pe teritoriul său, inclusiv pentru tranzit, a intrat în vigoare de ieri. Așadar, transportatorii vor putea să livreze mărfuri doar până la frontiera Rusiei, de unde transportul produselor poate fi preluat de companii rusești. Cu toate acestea, există unele produse pe care transportatorii din așa-numitele țări-neprietenoase le pot livra pe teritoriul Rusiei, cum ar fi animale vii, carne, pește, ouă, legume și altele. Într-o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că Moscova continuă să folosească relațiile comerciale ca instrumente de presiune politică.
În prezent, Uniunea Europeană este lider în ceea ce privește exporturile țării noastre, România fiind principala destinație.
În ultimii 20, Rusia a impus cel puțin șapte interdicții asupra produselor moldovenești: în 2006 asupra vinurilor moldovenești, în 2013 embargo pe produse vinicole, invocand neîndeplinirea cerințelor de siguranță. Un an mai târziu Moscova suspendă fără motiv importurile de carne. În 2022 Rusia suspendă temporar importul de fructe și legume, iar un an mai târziu impune embargo complet.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.