Declaratia aprobata vineri in Parlamentul de la Chisinau, potrivit careia Curtea Constitutionala a Republicii Moldova ar "uzurpa" puterea in stat, "arata dispret" fata de independenta Curtii, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

"Am asistat, vineri, la o evolutie de evenimente care este foarte ingrijoratoare, pentru ca a fost vorba de o actiune desfasurata in Parlament, in dispretul prevederilor Constitutiei Republicii Moldova, incercandu-se intimidarea Curtii Constitutionale, incercandu-se schimbarea compozitiei Curtii Constitutionale printr-un vot care anula numirea chiar a presedintelui actual al Curtii Constitutionale, numire facuta in 2019, printr-o 'procedura' total neconstitutionala si, de asemenea, am constatat un demers prin care se dadea un vot de neincredere pentru trei judecatori ai Curtii Constitutionale", a afirmat el, la Antena 3.

Acesta a calificat respectiva actiune ca fiind neconstitutionala.

"Intelegem care sunt mizele foarte importante ale unei astfel de actiuni, dar ea este neconstitutionala, arata dispret fata de independenta Curtii Constitutionale care este inscrisa chiar in Constitutia Republicii Moldova si a fost condamnata ca atare si de catre Uniunea Europeana, de catre ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene, de catre Ambasada SUA de la Chisinau, inclusiv de Ambasada Romaniei, la instructiunile mele am dat un astfel de comunicat", a aratat seful diplomatiei romane.

Totodata, el a spus ca respectivul demers din Parlamentul de la Chisinau arata importanta care trebuie acordata in continuare statului de drept in Republica Moldova si "importanta evitarii oricaror decizii sau demersuri care sa puna sub semnul intrebarii statul de drept".

"Am constatat inclusiv o luare de pozitie a Comisiei de la Venetia in acest sens, care este extrem de clara in a sublinia ca orice fel de atentat la adresa Curtii Constitutionale, orice fel de neacceptare a deciziilor unei Curti Constitutionale, inclusiv in acest caz, reprezinta o incalcare a statului de drept", a evidentiat ministrul roman.

El a mai spus ca ambasadorul Romaniei la Chisinau, Daniel Ionita, a fost "supus unor atacuri in ultima perioada, pe nedrept".

"Nu este nimic adevarat din ceea ce s-a sustinut in aceste atacuri, cum ca ambasadorul Ionita nu ar mai fi sustinut de catre Bucuresti. Dimpotriva, eu va raspund ca este un diplomat excelent, ca se bucura de toata sustinerea mea si nu a existat niciun fel de chemare a lui la Bucuresti, pentru a fi 'mustruluit'. Dimpotriva, l-am chemat pentru a participa la intalnirile pe care doamna presedinte Maia Sandu le-a avut saptamana trecuta", a aratat Bogdan Aurescu.

Declaratia Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) privind uzurparea puterii in stat de catre Curtea Constitutionala si acordarea unui vot de neincredere pentru trei judecatori ai Curtii a fost aprobata, vineri, de catre Parlamentul de la Chisinau, cu votul al 54 de deputati din grupurile parlamentare PSRM si Partidul Sor. Socialistii si aliatii lor din legislativ considera drept "dictatoriala" si "nedemocratica" decizia recenta a Curtii Constitutionale care a constatat ca sunt intrunite toate circumstantele pentru dizolvarea parlamentului.

Mai mult, alianta constituita din deputatii PSRM, ai Partidului Sor si transfugi democrati (53 de voturi) a anulat o hotarare a parlamentului din 2019 prin care actualul presedinte al Curtii Constitutionale, Domnica Manole, a fost votata judecator in cadrul acestui for suprem.

Dupa avizul emis de Curte, Maia Sandu a anuntat ca "in curand" va semna decretul de dizolvare a parlamentului si va anunta data alegerilor parlamentare anticipate.

Sursa: