Consiliul Uniunii Europene a lansat Misiunea de Parteneriat a UE in Republica Moldova (EUPM) in cadrul Politicii de securitate si aparare comuna (PSAC) pentru a spori rezilienta sectorului de securitate din tara. Intre timp, ministrul roman de externe, Bogdan Aurescu, a solicitat la reuniunea ministrilor de externe din cele 27 de tari ale UE, adoptarea cat mai curand posibil a unei liste de sanctiuni impotriva celor care sunt in spatele unor tentative de destabilizare a Republicii Moldova, informeaza rfi.ro.
Obiectivul misiunii civile UE este de a contribui ”la consolidarea structurilor de gestionare a crizelor din Republica Moldova si la cresterea rezilientei sale la amenintarile hibride, inclusiv in ceea ce priveste securitatea cibernetica si combaterea actiunilor straine de manipulare a informatiilor si a ingerintelor straine”.
Eforturilor de destabilizare a Republicii Moldova au crescut considerabil odata cu inceputul razboiului de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei si reprezinta o amenintare directa la adresa stabilitatii si securitatii frontierelor externe ale Uniunii Europene, precizeaza Consiliul Afaceri Externe.
Noua misiune civila UE pentru securitatea R.Moldova, instituita pe 24 aprilie 2023, la solicitarea autoritatilor moldovene, va oferi consultanta la nivel strategic si va identifica necesitatile de consolidare a capacitatilor.
Misiunea va fi condusa de Cosmin Dinescu, ambasadorul Romaniei in Lituania si Letonia. El a candidat pentru aceasta pozitie alaturi de alte sapte persoane. Comandantul operatiunii civile va fi Stefano Tomat, directorul executiv al Capacitatii civile de planificare si conducere al Serviciului European de Actiune Externa.
Misiunea de Parteneriat a UE in Republica Moldova va avea un mandat initial de doi ani, iar sediul operational este in Republica Moldova.
Potrivit MAE de la Bucuresti, ”EUPM, desfasurata sub egida Politicii de Securitate si Aparare Comuna a Uniunii Europene, este prima misiune civila a UE in Republica Moldova si constituie o reusita a implicarii constante si insistente a Romaniei si a MAE pentru cresterea profilului Republicii Moldova pe agenda Uniunii si consolidarea securitatii si rezilientei acestei tari”.
Precizam ca, luni, 22 mai, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a solicitat, la reuniunea ministrilor de externe din cele 27 de tari ale UE, adoptarea cat mai curand posibil a unei liste de sanctiuni impotriva celor care sunt in spatele unor tentative de destabilizare a Republicii Moldova.
“Voi prezenta o situatie a procedurii pe care Romania a initiat-o, impreuna cu alte state, pentru a lista persoanele care actioneaza impotriva stabilitatii Republicii Moldova, in cadrul regimului de sanctiuni recent creat. Am propus crearea acestui regim de sanctiuni la 20 februarie, in cadrul Consiliului Afaceri Externe, si ma bucur ca, intr-un timp record, poate in cel mai rapid proces de creare a unui regim de sanctiuni in cadrul Uniunii Europene, a fost lansat acest regim de sanctiuni. Asadar, sper ca aceste liste vor fi adoptate cat mai curand posibil”, a spus Aurescu.
In iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeana a Republicii Moldova si a decis sa ii acorde acesteia statutul de tara candidata, alaturi de Ucraina. In luna decembrie, Consiliul European a afirmat ca UE va continua sa ofere tot sprijinul R.Moldova pentru a face fata provocarilor, in contextul razboiului din Ucraina. La inceputul acestui an, fostul premier moldovean, Natalia Gavrilita, i-a adresat o scrisoare Inaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, privind desfasurarea unei misiuni civile in cadrul Politicii de Securitate si Aparare Comuna in R.Moldova.