Moldovenii stabiliti in strainatate aveau dreptul sa voteze la alegeri in baza buletinului de identitate. Despre asta a spus ministrul Justitiei, Olesea Stamate in cadrul sedintei Guvernului de astazi, care a mentionat ca CEC a interpretat eronat legea. Maia Sandu a solicitat ca astfel de cazuri sa nu mai aiba loc in viitor.

Olesea STAMATE, MINISTRUL JUSTITIEI: „In privinta normei propuse la articolul 58, aliniatul 3, litera C din cod, care prevede pentru cetatenii RM aflati peste hotarele tarii posibilitatea votarii in afara Republicii Moldova in baza pasaportului cu termen de valabilitate expirat. Se constata faptul ca aceasta nu coreleaza cu prevederile punctului 12 din conceptia sistemului informational automatizat in continutul caruia nu se face referinte la utilizarea pasaportului pentru intrare/iesire din tara cu termen de valabilitate exprirat. Vrem sa mentionam totusi ca cetatenii RM aflati peste hotarele tarii pot vota si in baza buletinului de identitate nu doar in baza pasaportului. Intelegem ca a fost o oarecare confuzie ca nu puteau vota in baza pasaportului expirat, dar ei puteau vota si in baza buletinului.”

Maia SANDU, PRIM-MINISTRU: „Nu au putut sa voteze in baza buletinului pana acum.”

Olesea STAMATE, MINISTRUL JUSTITIEI: „A fost interpretat eronat de CEC. Am clarificat aceasta intrebare.”

Maia SANDU, PRIM-MINISTRU: „Deci, noi trebuie sa clarificam lucrurile in lege ca sa nu sa se mai intample asa incat angajatii CEC sa interpreteze asa cum le convine lor sau cum vine regimului, in cazul in care slujesc unui regim si nu cetatenilor. Ca sa fie foarte clar, nu s-a permis sa se voteze in baza buletinului si acum trebuie sa vedem in lege.”

Responsabilii de la CEC nu ne-au raspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu la acest subiect.